Consiliul Județean a demarat achiziția a 50 de laptopuri și stații desktop pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj.
Investiția este estimată la 184.000 de lei fără TVA, iar echipamentele vor intra în dotarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervențiilor – Dispeceratul Integrat ISU. Acestea vor fi utilizate în activitatea de coordonare și dispecerizare a intervențiilor în situații de risc, crescând, astfel, eficiența intervențiilor și reducerea timpului de reacție la alertă.
„Aceste calculatoare ultraperformante le vor permite o foarte bună interconectare și accesarea cu maximă rapiditate a diferitelor aplicații, a hărților folosite în timpul intervențiilor, dar nu numai”, a spus Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Dispeceratul Integrat ISU Cluj reunește, în aceeași locație, reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență. Este vorba de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, atât pe componenta de pompieri cât și pe cea de SMURD, Serviciul Județean de Ambulanță, Inspectoratul Județean de Poliție, Jandarmeria și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 21 aprilie, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.
Sursa foto: ISU Cluj