Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

„Doctorul de motoare”. Sistemul de senzori și softuri care spune din timp când se va strica utilajul

Cea de-a patra revoluție industrială, dominată de tehnologie, robotică și inteligență artificială, aduce posibilități inedite de monitorizare a echipamentelor de producție.

Una dintre ele este mentenanța și analiza predictivă a motoarelor și a altor utilaje industriale, astfel încât defecțiunea unui echipament poate fi anticipată cu mult înainte de a se produce.

Mircea Arion, cercetător și inginer clujean, a dezvoltat o soluție pe bază de senzori, soft și instrumente de analiză statistică prin intermediul căreia beneficiarul poate vedea în timp real când apare cea mai mică fisură la un echipament de producție.

Sistemul oferă date mult mai amănunțite decât cele care pot fi strânse de angajați prin simpla observație a funcționării motoarelor sau pompelor.

„De exemplu, putem lua stația de pompare Cluj. Sunt mai multe zone în care se află pompe, arondate cartierelor. Noi punem niște sonde pe motoare și acești senzori ne oferă date în timp real, la milisecundă, despre starea utilajului, frecvențele unde lucrează, cavități, dacă în incinta pompei intră aer sau posibile mici deșeuri. Aceste mici deșeuri produc defecte, care în timp sunt iremediabile. Chiar dacă produsul este nou, se poate strica într-o săptămână. Producătorul zice: da, vi-l schimbăm într-o săptămână, dar o stație de pompare lasă un cartier fără apă”, a declarat pentru EBS Radio Mircea Arion, doctor în studiul vibrațiilor industriale.

Mentenanța predictivă, indispensabilă în era 4.0

Principiul folosit în sistemul de senzori și soft poate fi aplicat la multe alte structuri.

„Diagnosticăm de la motoare, compresoare, la stații de epurare sau hidrogeneratoare. Chiar și podurile pot fi monitorizate la vibrații excesive sau clădirile… Lucrăm la o aplicație de monitorizare contra-cutremurelor, se pot pune pe clădiri stații care comunică cu dispeceratul și dacă o clădire se mișcă mai tare decât limitele presetate de noi, poate trimite automat alarme către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, către proprietarul clădirii…”, a mai spus Mircea Arion.

Mentenața predictivă devine esențială pentru companii, iar firmele mari, atât multinaționale, cât și companii românești, folosesc deja astfel de soluții.

„Ne confruntăm cu a patra revoluție industrială. Asta înseamnă că dorim să facem o producție inteligentă în care ceea ce executăm, echipamentele când le folosim, să știm exact măsura în care sunt folosite, cât sunt folosite, care este gradul de utilizare, să înțelegem lucrurile ascunse… De aici pot să rezulte foarte multe economii în partea de producție și în optimizarea proceselor. Ca soluție tehnologică, capacitatea de a conecta în cloud echipamentele de producție rezolvă această problemă”, a precizat Stelian Brad profesor de robotică și automatizări, președintele Cluj IT Cluster.

Chiar dacă pe piață există deja produse de mentenanță predictivă, este un semnal bun că și companii clujene pot produce astfel de soluții, a mai precizat președintele Cluj It Cluster.

 

Ovidiu Cornea

 

X
X
X