„Donează sânge! Fii erou!”. Cineva are nevoie de sânge o dată la 3 secunde

Studenții mediciniști clujeni organizează o nouă campanie de donare de sânge, în perioada 9-13 decembrie.

Nevoia de sânge este una constantă. Sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs și nu poate fi obținut decât prin bunăvoința noastră. Anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge şi de preparate sanguine, arată studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, care dau startul unei noi ediții a campaniei „Donează sânge! Fii erou!”.

„Cu ajutorul dumneavoastră putem crește procentajul de donatori din populație la un nivel european și putem atinge un număr cât mai mare de donatori de sânge în cele 7 zile de campanie, acoperind astfel pentru o scurtă perioadă de timp necesarul de sânge”, au arătat organizatorii campaniei.

Aceasta se desfășoară între 9 și 13 decembrie la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca de pe strada Nicolae Bălcescu nr.18, între orele 7.30 și 13.30. Toți cei care doresc să salveze o viață vor fi întâmpinați de voluntarii proiectului cu o mulțime de premii și tombole, dar și mâncare, sucuri, cafea și multe alte surprize.

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să poţi dona sânge?

Oricine poate dona sânge, dar orice donator trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

– să aibă asupra lui actul de identitate sau permisul de ședere;
– să mănânce dimineață un mic dejun ușor, fără grăsimi;
– vârsta 18-60 ani;
– stare generală de sănătate bună;
– greutate corespunzătoare: femei – peste 50 de kilograme, bărbați, peste 60 de kilograme;
– să nu fi avut hepatită, TBC sau alte boli infecțioase;
– să nu fie alergic;
– să nu fie răcit;
– să nu fie sub tratament medicamentos;
– să nu aibă tensiune arterială peste 180/100 mmHg;
– să nu fie în perioada menstruației;
– să nu fie sub tratament anticoncepțional;
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale sau dentare
– să fie odihnit;
– să nu fie după tură de noapte la serviciu;
– să nu fi consumat alcool în ultimele 72 ore;
– să nu fi mâncat grăsimi în ultimele 24 ore;
– să nu fie în pensie de boală (indiferent de diagnostic);
– să nu te fi vaccinat în ultimele 2 săptămâni,
– să nu-și fi făcut tatuaje în ultimele 6 luni;

Facilităţile donatorului de sânge:

– Primeşte 7 bonuri de masă cu care va putea face cumpărături în orice magazin care le acceptă.
– Următoarele analize de sânge sunt gratuite: Hepatită B şi C, HIV (SIDA), VDRL (Sifilis), HTLV (Leucemie), Hemoglobină
– Primeşte o adeverinţă pentru: reducere de 50% pentru transportul în comun pentru o lună și o zi liberă

Studenții clujeni arată că mai sunt și alte motive pentru a dona sânge

– nu există substitut pentru sângele uman;
– sângele donat are o durată de viață limitată (de aceea este important să donați constant);
– se recoltează 450 de ml de sânge, dintre care o unitate de sânge recoltată de la un donator (420 ml) poate salva 3 vieți, iar restul (30 ml) se folosește pentru analize;
– cineva are nevoie de sânge o dată la 3 secunde;
– doar 2% din populația României donează sânge, deși este estimat că aproximativ 60% din populația țării va avea nevoie, la un moment dat, de minim o transfuzie de sânge;
– nu costă nimic;
– scade riscul de a dezvolta anumite forme de cancer;
– scade riscul de producere a infarctului miocardic acut;
– este un act umanitar.

Campania se desfășoară și în alte zece centre universtare din țară.

 

Ne poți asculta și aici: