Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Două noi achiziții la U-Banca Transilvania Cluj

Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania continuă achizițiile pentru noul sezon.

Clujenii l-au adus pe croatul Karlo Žganec, un multiplu campion al Croației, care poate evolua ca extremă de forță sau ca pivot, dar și pe Artis Ate, un fundaș leton, component al echipei naționale a țării sale.

Potrivit reprezentanților clubului U-Banca Transilvania Cluj, Karlo Žganec a petrecut ultimele cinci sezoane la Cedevita Zagreb. În maioul acestei formaţii, extrema a participat în cele mai importante competiţii internaţionale. Spre exemplu, în Euroligă a strâns 30 de partide între 2014 şi 2016. De partea cealaltă, Artis Ate a activat în ultimele sezoane la cea mai reprezentativă echipă din Letonia, VEF Riga. În sezonul trecut, el a totalizat 25 de apariții, remarcându-se cu statistici de 8.8 puncte, 1.4 pase decisive și 2.8 recuperări.

Până acum, U-Banca Transilvania l-a mai adus pe americanul Brandyn Curry. Clujenii s-au despărțit, în această vară, de jucători precum Kyndall Dykes, Jason Washburn sau de Vlad Moldoveanu.

 

X
X
X