Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Două sate din Cluj au fost racordate la rețeaua de apă potabilă. Costurile s-au ridicat la peste 3 milioane de lei

Toate cele peste 300 de gospodării din satele Bădești și Chidea din comuna Vultureni vor puea fi fi alimentate cu apă potabilă curentă, în urma unei investiții de peste 3 milioane de lei.

Lucrările au fost finalizate, iar în perioada imediat următoare, Compania de Apă Someș va derula procedura de recepție.

Ulterior, în funcție de cererile primite din partea utilizatorilor pentru avizarea racordării la rețea, echipe mobile ale operatorului de apă vor asigura branșarea promptă a gospodăriilor din cele două localități, potrivit președintelui Consiliului Judeșean Cluj, Alin Tișe.

Practic, noul sistem de alimentare cu apă administrat de Compania de Apă Someș S.A a fost proiectat și dimensionat astfel încât să asigure distribuirea apei potabile la toate cele peste 300 de gospodării existente în localitățile Bădești și Chidea.

Lucrarea include aproape 4 kilometri de conducte de aducțiune, 12,3 kilometri de rețea de distribuție, 126 de branșamente în Bădești și 184 în satul Chidea, respectiv câte o stație de pompare și clorinare, dar și un rezervor de înmagazinare a apei cu un volum de 87 de metri cubi.

Lucrările au durat 15 luni, iar finanțarea a fost asigurată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj.

Până acum, locuitorii, agenții economici și alte instituții se alimentau cu apă exclusiv din surse locale, improvizate sau din fântâni individuale, săpate la mare adâncime.

Sursele de apă existente nu asigurau, însă, debitul necesar, cu atât mai mult cu cât acestea nu corespundeau cerințelor de calitate privind apa potabilă, prevăzute de normativele naționale și europene în vigoare.

 

X
X
X