Medicul infecționist Virgil Musta spune că pericolul nu a trecut și, oricât de greu ar fi de înțeles pentru unii, este esențial să respectăm trei măsuri simple. Acestea ne pot salva pe noi sau pe cei din jurul nostru, potrivit acestuia.
Dr. Virgil Musta de la spitalul „Victor Babeș” din Timișoara îi roagă pe români să respecte cu strictețe cele câteva măsuri care pot salva vieți.
„Pentru cei dintre d-voastră care nu au legătură directă cu sistemul medical sau nu au trecut personal prin experiența Covid și poate nici nu cunosc persoane care să se fi îmbolnăvit de Covid-19, probabil e mai greu de crezut acum pericolul care încă ne paște”, arată medicul, care și-a făcut un obicei de a comunica cu cei interesați pe pagina de Facebook City Doctors-comunitate pentru sănătate.
Acesta a arătat că la nivel mondial tocmai s-au depășit 10.000.000 de persoane contaminate oficial. Probabil sunt de încă de 10 ori în realitate, spune medicul, adică 100 de milioane de oameni. De asemenea, duminică s-a depășit și cifra de 500.000 de persoane decedate care au avut și Covid-19.
Cu toate că numărul cazurilor este foarte mare în Brazilia, India, SUA, iar în Europa a reînceput creșterea alarmantă a numărului de persoane infectate în mai multe țări, „tot nu este de ajuns pentru unii să înțeleagă că este esențial să respectăm în continuare 3 măsuri simple, dar care ne pot salva pe noi sau pe cei din jurul nostru care poate că nu sunt atât de norocoși încât să facă doar forme ușoare”, a spus dr. Virgil Musta.
Aceste măsuri sunt:
– să evităm locurile aglomerate
– să purtăm masca în spațiile închise
– să ne spălăm des mâinile
„Am văzut și am tratat până acum împreună cu colegii mei multe cazuri, de la cele mai ușoare, până la forme severe, am vazut oameni luptâdu-se din greu cu boala, deci nu vorbesc din auzite, amenințarea este cât se poate de reală și este esențial să controlăm evoluția pandemiei în fiecare zonă a țării, în mod specific. Am datoria să vă atrag atenția asupra pericolelor care ne așteaptă, asupra capcanelor în care puteți cădea dacă nu vă informați din surse sigure, dacă dați crezare zvonurilor și nu acționați responsabil”, a mai spus medicul, care a subliniat încă o dată că trebuie respectate măsurile de precauție.