Noi măsuri de relaxare au fost anunțate astăzi de președintele Klaus Iohannis. Din 15 iunie se vor putea redeschide și grădinițele, școlile private și after school-urile.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că după 15 iunie, când vor exista noi măsuri de relaxare, se vor putea redeschide mall-urile.
„Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu a crescut smenificativ, dar nici scăzut semnificativ, considerăm că e posibil să continuăm cu noi măsuri de relaxarea, adică unele restricții care sunt acum în vigoare nu vor mai fi după 15 iunie. După 15 iunie, se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă. Vor fi posibile evenimente private, nu publice, private, cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 30 de persoane dacă evenimentele sunt în itenerior și 50 dacă vor acea loc în exterior”, a spus președintele României.
Pentru a veni în sprijinul părinților care vor lucra, care vor avea de mers la lucru și în perioada vacanței, „va fi posibilă, nu obligatorie, dar posibilă, redeschiderea afterschool-urilor, grăinițelor și creșelor private, va fi posibilă redeschiderea sălillor de fitness, dar cu respectarea unor norme foarte stricte”, a mai spus Klaus Iohannis.
Având în vedere că începe sezonul estival, va fi posibilă inclusiv deschiderea piscinelor exterioare, dar tot cu respectarea normelor sanitare.
Se impune prelungirea stării de alertă
Președintele Klaus Iohannis a mai anunțat că se impune prelungirea stării de alertă având în vedere că numărul cazurilor nu a scăzut semnificativ.
„Având în vedere că nu avem o scădere seminificativă a numărului de cazuri noi, faptul că și ultimul weekend de relaxare s-a simțit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri, se impune prelungirea stării de alertă. Vor fi mai puține restricții, dar nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă. Sunt măsuri care trebuie continuate cu caracter permanent. Purtarea măștii, distanțarea, evitarea locurilor cu aglomerări mari trebuie respectate. Masurile restrictive propuse vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare”, a spus președintele, care i-a îndemnat pe parlamentari să nu pună sub semnul întrebării măsurile care s-au dovedit a fi corecte.
Sursa foto: pixabay.com