Un studiu al Comisiei Europene cu privire la calitatea vieții în orașele europene arată că 61% dintre clujeni cred că, în comparație cu acum cinci ani, calitatea vieții din oraș a crescut. În această privință, Clujul se află pe locul 7 din cele 83 de orașe care au participat la studiu.
Clujul se află în top, pe locul 6, și în privința opiniei locuitorilor (69%) despre posibilitatea găsirii unui loc de muncă bun în oraș. Pe primul loc în acest clasament se află Praga (81%), pe ultimul Palermo (3%).
Potrivit studiului, Cluj-Napoca a obținut procente peste media europeană și în domenii precum calitatea transportului public, funcționarea administrație publice, curățenia din oraș sau viața culturală. Orașul este considerat un loc bun în care să trăiești, în care să îți crești copiii și e considerat și un loc bun pentru cei ajunși la vârsta a treia.
În privința rezultatelor negative, Cluj-Napoca se află sub medie în privința zgomotului, spațiilor publice, facilităților pentru bicicliști, a calității aerului, dar este și printre orașele în care corupția din administrație este percepută ca fiind mare (82% dintre repondenți).