Fără bărci cu motor pe Tarnița și Beliș. Cele două lacuri, scoase de pe lista căilor navigabile

Lacurile Tarnița și Beliș-Fântânele vor fi scoase de pe lista căilor navigabile din România. Asta prevede un proiect de Hotărâre de Guvern, inițiat de Ministerul Transporturilor.

Foto: Ioana Pîrlea

 

Într-un răspuns transmis recent Prefecturii Cluj, reprezentanții ministerului au arătat că proiectul se află în curs de avizare, după care ar urma să ajungă pe masa Guvernului.

După concretizarea Hotărârii de Guvern, pe cele două lacuri vor putea fi utilizate doar bărci cu vâsle, nu și ambarcațiuni motorizate, a explicat prefectul județului Cluj, Aurel Chercheș.

„Chestiunea din zona respectivă este destul de complexă. Pe de o parte, este sursă de apă pentru întreg județul, iar de la anul cel mai probabil vom începe să dăm apă și pentru județul Sălaj, vorbim de sursă de apă pentru două județe, peste 1 milion de locuitori deserviți, iar acolo, într-o anumită zonă, este stabilită zonă de restricție severă, în care nu se pot desfășura niciun fel de activități, teoretic. În același timp are și rolul de producție de energie electrică, acea acumulare cu acel baraj. Pe lângă asta mai vine și partea de agrement, dar să nu uităm primele două funcțiuni ale barajului și acumulării”, a declarat pentru EBS Radio prefectul Aurel Cherecheș.

„În ultima vreme au crescut sesizările din partea populației în ceea ce privește activitățile de acolo, fie că vorbim de navigație, fie că vorbim de deversarea de ape uzate în acumulare”, a adăugat Aurel Cherecheș.

Clujenii au cerut, prin intermediul unei petiții, interzicerea ambarcațiunilor motorizate

Acum aproximativ o lună Comitetul pentru Situații de Urgență al județului Cluj, convocat de Prefectură, a solicitat Hidroelectrica, Administrației Bazinale Someș Tisa și Căpităniei Dej să elaboreze un Regulament de funcționare a lacului Tarnița, momentan în curs de finalizare.

Regulamentul respectiv urmează să interzică folosirea ambarcațiunilor cu motor pe Tarnița, la fel ca proiectul de Hotărâre de Guvern, a subliniat prefectul Aurel Cherecheș. Potrivit acestuia, pe lângă riscul de poluare, folosirea skijeturilor și a altor ambarcațiuni motorizate, unele de capacitate foarte mare, creează și alte probleme cu efect nefast.

„Aceste ambarcațiuni generează niște valuri foarte mari, aceste valuri, pe lângă că pot să îi destabilizeze pe alții sau chiar să lovească oameni care sunt în apă, erodează malurile, pământul de pe mal se duce pe fundul lacului și lacul se colmatează. Crește turbiditatea, scade eficiența pe partea de hidro, de producție de energie. Un efect pe care îl vedem cu toții este faptul că drumurile județene sunt afectate. În anumite zone drumul județean este surpat, tocmai din această cauză”, a adăugat prefectul Clujului.

Interzicerea folosirii ambarcațiunilor motorizate pe lacul Tarnița a fost solicitată în ultimele luni de numeroși clujeni. Aproape 8.000 de persoane au semnat o petiție online în acest sens.

Chiar dacă și autoritățile din județ au întreprins demersuri de-a lungul anilor, luarea unor măsuri era împiedicată de existența unei Hotărâri de Guvern din 2008, care includea atât lacul Tarnița, cât și lacul Beliș-Fântânele pe lista căilor navigabile.

Noul proiect de HG ar urma să modifice astfel vechiul act normativ, iar lacurile Tarnița și Beliș să fie scoase de pe lista căilor navigabile din România.

 

Ovidiu Cornea

 

 

Ne poți asculta și aici: