Sezonul competițional s-a încheiat în Ligile Naționale de baschet ale României.
Nu se vor acorda titluri de campioană nici la feminin, nici la masculin, iar clasamentele vor rămâne cele din luna martie, când au fost întrerupte campionatele. Federația Română de Baschet a luat această decizie după ce a constatat că ar fi imposibil să reia ligile naționale în actualul sezon, în contextul pandemiei de coronavirus.
La masculin, U-Banca Transilvania ocupa primul loc, la egalitate de puncte cu a doua clasată, CSM Oradea. În acest sezon, clujenii au câștigat Cupa României.
În întrecerea feminină, baschetbalistele de la Universitatea Cluj au încheiat pe locul 6 în Grupa A.
Sezon încheiat și la handbal și volei
Și campionatele de handbal ale României au fost întrerupte, fără acordarea titlurilor de campioană. Potaissa Turda a terminat pe locul secund la masculin, cea mai bună clasare din istoria clubului. La feminin, Universitatea Cluj a ocupat poziția a 12-a.
Pe de altă parte, sezonul de volei s-a încheiat încă din luna martie, însă în acest caz Federația de specialitate a hotărât să le desemneze campioane pe Arcada Galați, la masculin, respectiv Volei Alba Blaj, la feminin. În întrecerea masculină, Unirea Dej a terminat pe locul 5, Universitatea Cluj pe 7, iar CSM Câmpia Turzii pe 9. La feminin, voleibalistele de la „U” NTT Data Cluj s-au clasat pe poziția a noua.
Sursa foto: https://www.facebook.com/UBTCluj/