Alegerile locale de duminică au produs surprize în mai multe locuri din România. În comuna Apold, din județul Mureș, spre exemplu, a fost ales primar fostul fotbalist și căpitan al echipei CFR Cluj, Gabriel Mureșan.
Aflat chiar la prima candidatură, el a obținut un scor impresionant: peste 63% dintre voturi, aproape dublu față de contracandidatul său. Practic, 788 din cele 1.300 de persoane care s-au prezentat la urne l-au preferat pe Gabriel Mureșan.
„Prioritățile sunt introducerea apei și asfaltarea străzilor. Cel mai important e să le arătăm oamenilor fapte, că promisiuni și vorbe au fost destule, iar cetățenii sunt necăjiți și merită ajutați. Vom face demersuri ca să vadă lumea că trebuie să facă sport, însă altele sunt prioritățile astăzi”, a declarat, la EBS Radio, Gabriel Mureșan.
Fostul fotbalist susține că nu vrea să își facă o carieră din politică.
„Am intrat doar să schimb fața comunei, deci nu mă interesează politica. Nici vorbă să ajung eu pe la București sau Mureș. Vreau să fac ceva pentru comuna asta, pentru că aici am crescut, aici m-am stabilit și mi se pare normal să dau ceva înapoi. E și ciudat să mă strige lumea ‘domnule primar’. Eu sunt tot Gabi Mureșan”, a explicat fostul căpitan al CFR-ului.
Mai multe despre intențiile noului primar al comunei mureșene Apold aflați din interviul realizat de Darian Sacalis.
Sursa foto: Facebook/Zoli Cantor