Au fost plantați primii copaci în zona de est a Parcului Etnografic din Cluj-Napoca. Lucrările prevăd nu doar revitalizarea, ci și extinderea acestuia cu 30 de hectare.
Consiliul Județean Cluj a început proiectul de revitalizare și extindere a primului muzeu etnografic în aer liber din România, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia.
Lucrările au început cu amenajarea peisagistică a pajiștii de est, prin plantarea primilor 58 de copaci, carpen, brad și pin. În total, nu mai puțin de 1.200 de arbori vor fi plantați pentru a delimita zona de agrement de parcul industrial din vecinătate.
În cadrul proiectului care vizează Pădurea-Parc Hoia urmează a fi amenajate, printre altele, pajiștea cu scenă în aer liber, promenada Muzeului Etnografic, Bike – Park Hoia, locuri de joacă pentru copii, o pârtie de săniuș, trasee pentru biciclete și alei pietonale, un circuit de gimnastică în aer liber cu sistem de iluminat nocturn, locuri speciale pentru picnic și grătar, dar și un parc pentru câini.
De asemeena, vor fi realizate drumuri și alei de acces și va fi amenajat și un sat de vacanță, unde cei interesați vor putea deprinde meșteșuguri tradiționale.
Investiția se ridică la 12 milioane de euro, iar după extindere Parcul Etnografic va avea o suprafață de 42 de hectare, aproape triplu față de cea actuală.






