Se lucrează pe tronsonul cu o lungime de aproape 16 kilometri al lotului Câmpia Turzii – Chețani din A3.
Stadiul fizic de ralizare al acestui tronson este de doar 31%, deși acesta a demarat încă din 2016. Lucrările au fost întârziate după ce constructorul a intrat în insolvență. Astfel, reprezentanții CNAIR au devansat termenul de finalizare pentru anul viitor.
Pe de altă parte, pe lotul vecin, Iernut – Cheţani, în lungime de 18 kilometri, lucrările sunt aproape de finalizare și ar putea fi recepționate în aproximativ două luni.
Pentru ca acesta să fie dat însă în folosință este necesară realizarea nodului rutier de la Chețani, pentru care autoritățile caută acum soluții.
Sursa: Facebook/Asociația Pro Infrastructură











