Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

FOTO | Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Iluminatul festiv costă aproape 2 milioane de lei

Ghirlande, țurțuri și figurine luminoase, dar și elemente surpriză vor împodobi peste 30 de locuri din oraș, în special din zona centrală.

Peste 100 de kilometri liniari de șiruri luminoase, 2 kilometri de țurțuri luminoși și peste 2.200 de ghirlande illuminate cu sistem LED vor împodobi orașul.

Montarea instalațiilor a început deja, astfel încât pregătirile să fie gata până la începutul lunii decembrie, când va fi pornit iluminatul festiv, care, în acest an, va costa aproximativ 2 milioane de lei.

„Punctul culminant va fi în Piața Unirii pentru că acolo va avea loc și Târgul de Crăciun. Se vor folosi instalații cu LED, iar culoarea predominantă va fi alb cald cu influențe de alb rece. Vor fi elemente decorative 2D și 3D, se vor împodobi brazii și copacii din zona centrală, se vor monta figurine și fulgi suspendați și se vor amplasa elemente decorative pe stâlpi”, a declarat pentru EBS Radio Iulia Perșa, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Până la pornirea iluminatului festiv, clujenii vor putea intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă odată cu deschiderea Târgului de Crăciun, care va fi inaugurat în 22 noiembrie, în Piața Unirii.

Pe lângă concerte și alte activități artistice, pe cei mici îi așteaptă și surprize precum un joc de tip vânătoare de comori, un carusel luminos, ori un joc de tip escape room.

 

Ovidiu Cornea

 

X
X
X