Vaccinare în relanti. Coadă de sute de metri la drive-through-ul de Cluj

După inaugurarea în forță a vaccinării din mașină la Cluj, astăzi, marți, coada formată de șoferi a ajuns până spre mijlocul cartierului Grigorescu. Primii sosiți s-au vaccinat după aproximativ 3 ore de așteptare, dar timpii au crescut spre amiază.

 

Autoritățile ne-au declarat că suplimentează începând de azi personalul, pe partea de înregistrare în RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare) unde se pierd cei mai mulți timp, dar iau în calcul și suplimentarea echipelor de vaccinare.

Vaccinați după 3 ore

În această dimineață șirul de mașini pentru centrul drive through s-a întins pe câteva sute de metri, pe traseul Sala Sporturilor – Splaiul Indepndenței, strada Garibaldi Bd 1 Decembrie, până aproape de terasa Sinaia. Pentru a Evita ambuteiajele, staționarea cozii de autoturisme nu a fost permisă pe podul Garibaldi propriu-zis.

“Stăm de 2 ore și ceva și cred că stăm vreo oră. Soluția ar fi, nu de trafic, ci să fie mai multe puncte de vaccinare”, ne-a declarat un taximetrist, staționat chiar înainte de podul Garibaldi, înspre Sala Sporturilor. După mai bine de o oră, acesta abia se apropiase de intrarea pe platformă, unde alte aproximativ 30 de mașini erau în așteptare.

“Nu mă așteptam să fie așa coadă, dar e bine că ne putem vaccina în forma asta, o să stăm cât e nevoie”, ne-a spus domnul Stoica, sosit după 10.30 la capătul cozii, aproape de terasa Sinaia. După el, soluția unui acces mai rapid e legat de o problemă de fond, cu privire la plata cadrelor medicale.

Ascultați mai jos mai multe reacții din partea șoferilor aflați în așteptare:

În jurul orei 11.30 am discutat și cu clujeni care tocmai se vaccinaseră și care au răsuflat ușurați că așteptarea a luat sfârșit. Ce ne-au declarat aceștia, mai jos:

„Suplimentăm personalul care face înregistrările!”

Centrul drive-through s-a dovedit până acum unul de succes, cu peste 350 de persoane vaccinate în prima zi, în care a funcționat doar 7 ore. Coada a fost așa cum știm considerabilă, dar este îmbucurîtor că lumea vine la vaccinare. Este un proces pe care îl vom adapta pe parcurs constatând deficiențele. Ce merge puțâin mai greu este operarea datelor în Registrul electronic de vaccinare, astfel că vom suplini personalul pentru înregistrare, din 2 puncte de înregistrare vom face patru”, a spus pentru EBS Radio subprefectul Irina Munteanu.

Oficialul a menționat că pe de o parte, afluxul este dat și de entuziasmul deschiderii recente a centrului, dar totuși se ia în considerare suplimentarea echipelor de vaccinare, în număr de 2 în prezent.

Declarațiile subprefectului Irina Munteanu, acordate lui Adrian Ardelean, mai jos:

 

Ovidiu Cornea

Ne poți asculta și aici: