FOTO | CFR Cluj-FC Sevilla, 1-1 în primul meci din 16-imile Europa League

CFR Cluj a remizat, joi, cu FC Sevilla, scor 1-1, în prima manșă a șaisprezecimilor Europa League.

Ciprian Deac a deschis scorul în minutul 59, dintr-un penalty acordat în urma arbitrajului video. Andaluzii au egalat, însă, cu opt minute înainte de sfârșitul partidei, prin Youssef En-Nesyri.

Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, s-a declarat dezamăgit de golul primit pe final de meci.

“Au jucat foarte bine băieții, nu am ce să le reproșez în afara fazei de la gol. E o fază pe care o lucrez cu ei de doi ani și nu înțeleg ce au făcut acolo. Nu au voie să iasă la corner, ci trebuie să rămână în careu. Cred, însă, că această greșeală colectivă a fost pe fond de oboseală. E normal să gândească să dea tot ce au mai bun în retur, pentru că nu știi când mai ai ocazia să joci în primăvara europeană. Indiferent ce rezultat ar fi fost, tot Sevilla era favorită. La 1-1, șansele sunt mici, exact ca la meciul cu Celtic (din tururile preliminare ale Champions League, n. red.). Cu Celtic am făcut minunea, acum mai încercăm o dată”, a spus Dan Petrescu.

De cealaltă parte, antrenorul Sevillei, Julen Lopetegui, a declarat că andaluzii sunt mulțumiți cu acest rezultat și a remarcat buna organizare din jocul clujenilor. Stadionul Dr. Constantin Rădulescu a fost plin joi seară, la meci asistând aproximativ 20.000 de spectatori.

Returul dintre FC Sevilla și CFR Cluj este programat în 27 februarie, pe terenul spaniolilor.

 

Sursa foto: Dan Tăuțan, Nicu Cherciu și Călin Ilea/ https://www.facebook.com/cfr1907/