FOTO | Interes crescut pentru meciul CFR-ului cu Slavia Praga. Peste 12.000 de bilete, vândute deja

Peste 12.000 de bilete au fost vândute până la această oră pentru meciul CFR – Slavia Praga, iar organizatorii se așteaptă ca partida de mâine să se dispute cu casa închisă.

Capacitatea arenei dr. Constantin Rădulescu pentru acest joc este de aproximativ 16.000 de locuri, în condițiile în care peluza doi (cea pe structură metalică, n.red.) este închisă, iar la acest gen de meciuri o parte din locuri nu se scot la vânzare, din motive de securitate.

Fanii care nu și-au cumpărat tichete online, au luat cu asalt, astăzi, cele trei case deschise la stadionul din, în prima zi când s-au putut cumpăra bilete la liber.

„Este o oportunitate să vedem cum se califică CFR-ul în grupele Champions League”, a spus un suporter al echipei.

„Cred că și fanilor le-a fost dor de meciuri de Champions League, iar rezultate din aceste trei tuturi au fost extraordinare, e spectacol. Ne-am obișnuit cu TIFF, Untold, iar acum venim la CFR la spectacol”, îl completează un alt bărbat, care a cumpărat nu mai puțin de 13 bilete.

La casele de bilete au ajuns și fani ai fotbalului din alte orașe, sau chiar țări.

„Sunt cu prietenii mei din Budapesta. Au venit pentru zilele Culturale Maghiare și am zis că dacă tot sunt aici, merită să participe și la un meci de Champions League. Eu știind română îi ajut și cu traducerea”, ne-a relatat un tânăr.

„Sunt fan al echipei, abonat. Am venit să îmi susțin formația favorită, sper să ne și calificăm în grupe”, a povestit un alt suporter al echipei.

Și sectorul galeriei oaspete urmează să fie plin, în condițiile în care formația din Praga a solicitat maximum de bilete, peste 800, care pot fi achiziționate în această zonă a stadionului.

Meciul tur dintre CFR Cluj și Slavia Praga se va disputa marți, de la ora 22.00, pe stadionul din Gruia. Returul este programat săptămâna viitoare, miercuri, 28 august, la Praga.

Câștigătoarea dublei manșe se va califica în grupele UEFA Champions League.

 

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: