La cea de a cincea ediție a Cluj Blues Fest, Florin Ștefan Band l-a omagiat pe marele Iuliu Merca, iar Rodion Roșca a primit Premiul de Excelență pentru moștenirea artistică.

Ediția cu numărul cinci a festivalului internațional Cluj Blues Fest s-a încheiat târziu în noapte, după un jam session inedit la care au participat toți artiștii care au urcat pe scena Cinematografului Florin Piersic.
Clujenii amatori de blues, dar și iubitori ai genului din Simeria, Oradea, Baia Mare și chiar Piatra Neamț, și-au dat întâlnire vineri seara și au putut urmări un recital extraordinar oferit de britanica Kyla Brox.
Trupa clujeană Green Onions, formată din adolescenți, a deschis seara la Cluj Blues Fest cu un show care a impresionat publicul.

Recunoscută drept „cea mai tânără trupă de blues din Transilvania”, Green Onions a fost înființată în 2018 de patru tineri talentați și pasionați ai acestui stil muzical: Vlad Mocănescu (solist vocal), Marco Baciu (chitară ritmică), Petru Covriga (tobe și percuție) și Vasile Dincă (chitară bas).
Un moment emoționat pregătit de organizatori a fost premiera pentru întreaga activitate a legendarului Rodion-Ladislau Roșca, supranumit și pionierul muzicii electronice din România.

„Mulțumesc organiozatorilor pentru acest gest, că nu au uitat ce am făcut eu pentru muzica românească și cea clujeană într-o perioadă, comunismul, foarte grea pentru noi toți, iar pentru artiști în mod special”, a spus pe scena Cluj Blues Fest, Rodion Roșca, considerat de critica de specialitate părintele muzicii electronice și new vawe românești.
Cluj Blues Fest i-a dedicat un moment special și regretatului Iuliu Merca. Acesta a fost oferit de chitaristul Florin Ștefan, care l-a avut ca invitat special pe solistul trupei Altar, Andy Ghost. Permanent pe ecran a rulat un film cu imagini de arhivă cu Iuliu Merca.

„Iuliu m-a adus în trupa lui, Semnal M. Am cântat cu el, a fost mentorul meu, am învățat enorm de la el, nu avem voie să uităm moștenirea lui, muzica lui, marile sale melodii. A fost un bluesman renumit, puțini cred că știu, dar a fost un bluesman înnăscut”, a spus pe scena festivalului fostul chitarist al formației Semnal M, Florin Ștefan, autorul unur solouri fantastice la festival.
Cu peste 30 de ani de experiență, trupa sârbă The Gamblers a oferit un concert remarcabil și autentic, un mix de rhythm and blues cu influențe de soul și swing. Formația este originară din orașul Sremksa Mitrovita, Serbia.

Senzația ediției a fost concertul memorabil oferit de trupa britanică Kyla Brox Band, câștigătoarea competiției internaționale European Blues Challenge-Azore 2019. Vocea remarcabilă a Kylei Brox și acordurile celor trei componenți ai trupei, Danny Blomeley (chitară bas), Mark Warburton (tobe) și Paul Farr (chitară) au răsunat până la miezul nopții, făcând să vibreze sala Cinematografului Florin Piersic. Iar publicul a fost vrăjit de una din vocile mari ale bluesului european.

„După un an de pauză, Cluj Blues Fest a revenit cu ediția numărul cinci, care s-a dovedit cea mai de succes până acum, atât din punct de vedere artistic, cât și organizatoric. Festivalul merge mai deoarte și își propune să crească. Am început pregătirea ediției a 6-a de anul viitor”, a declarat directorul festivalului, Tiberiu Fărcaș.


