Consiliul Județean Cluj a demarat procedura de recepție a primului lot din Drumul Bitriței, Răscruci – Borșa – Vultureni, care a fost finalizat cu mult înainte de termenul inițial.
Lucrările au prevăzut reabilitarea și modernizarea a 20,8 kilometri a DJ 109 Răscruci – Borșa – Vultureni, din șoseaua care face legătura cu județul Sălaj.
„Ne bucurăm că am reușit să încheiem lucrările pe acest important drum județean înainte de venirea sezonului rece, cu șase luni mai devreme decât era prevăzut inițial în contract. Le oferim, astfel, tuturor celor care tranzitează zona, o legătură rapidă şi facilă între județele Cluj și Sălaj. Totodată, locuitorilor din acest areal le asigurăm un acces optim către joncțiunea cu drumul județean 109A și, mai departe, cu drumul național DN 1C, pe direcțiile Cluj, respectiv Gherla – Dej”, a spus Alin Tișe, președintele CJ Cluj, care a fost prezenta astăzi la recepția lucrărilor.
DJ 109 Răscruci – Borșa – Vultureni este parte componentă a proiectului finanțat din fonduri europene „Drumul Bistriței”, prin care Consiliul Județean Cluj și-a propus să reabiliteze, de la zero, toți cei aproximativ 32 de kilometri ai arterei care pornește din satul Răscruci, de la intersecția cu DN 1C, și continuă spre vest, până la limita cu județul Sălaj.
Valoarea totală a lucrărilor la acest lot s-au ridicat la peste 27,3 milioane de lei, fără TVA.