Aproape 20 de spectacole de teatru, din 13 țări europene, vor fi prezentate la Cluj, între 19 și 30 noiembrie.
Reprezentațiile vor avea loc în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa. Evenimentul este găzduit în acest an de Teatrul Maghiar și aduce la Cluj spectacole realizate de instituții de referință din Europa, precum Piccolo Teatro din Milano sau faimosul Stanislavski Electrotheatre (fondat chiar de unul din ‘monștrii sacri’ ai teatrului European, Konstantin Stanislavski, n.red.) din Rusia.
„Eu cred că dacă am optat să ne asumăm valorile europene și facem parte din Uniunea Europeană, cel mai direct mod de a ne conecta și de a ne racorda la această rețea culturală europeană este să vezi spectacole de teatru făcute de teatre ale țărilor membre, în diverse limbi vorbite în Europa”, a declarat directorul Teatrului Maghiar din Cluj Tompa Gabor, care este tototadă președintele Uniunii Teatrelor din Europa.
Lista completă a trupelor de teatru participante la festival:
Piccolo Teatro di Milano – Teatro d’Europa e Jolefilm (Italia), FATTORE K. – Teatro di Roma (Italia), Teatrul Bulandra (România), Teatrul Național al Greciei de Nord (Grecia), Teatrul Național São João (Portugalia), Teatrul Dramatic Iugoslav (Serbia), Teatrul Maghiar de Stat Cluj (România), Teatrul Național Cluj (România), Teatrul Național din Luxembrug (Luxemburg), Sfumato Theatre Laboratory (Bulgaria), Teatrul Național „Radu Stanca” (România), Stanislavski Electrotheatre (Rusia), Prague City Theatres (Republica Cehă), Teatrul Național al Greciei (Grecia), Vígszínház (Ungaria), Schauspiel Köln (Germania).
Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa se reia după o pauză de 11 ani, cauzată de motive financiare. Toate spectacole din cadrul festivalului vor fi traduse în maghiară, română și engleză.
Ovidiu Cornea