FSPAC vine în sprijinul Spitalului Clujana. Cum puteți să vă implicați și voi

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai vine în ajutorul cadrelor medicale de la Spitalul Municipal, desemnat pentru a trata pacienți cu Covid-19.

FSPAC a lansat în această săptămână o campanie de strângere de fonduri destinate sprijinirii Spitalului „Clujana”.

„Covid-19 forțează limitele sistemului nostru de sănătate și momentan spitalul funcționează sub o presiune considerabilă. Tocmai de aceea este datoria noastră să ne asigurăm că nivelul calității serviciilor de sănătate va rămâne unul ridicat și când valul celor care au nevoie de ajutor își va atinge maximul. Împreună vrem să le oferim celor 108 medici, 302 asistenți medicali și 197 infirmieri, îngrijitori și brancardieri cele mai bune condiții chiar dacă se atinge capacitatea maximă de pacienți pe cele 351 de paturi, respectiv 17 pe ATI”, afirmă inițiatorii campaniei.

Și personalul de aici are nevoie de măști, mănuși, botoșei sau combinezoane.

Aceasta este una dintre cele mai importante activități comunitare organizate de FSPAC, o facultate, de altfel, foarte activă în mod constant la nivelul comunității.

Astfel, toți cei care doresc să sprijine financiar activitatea Spitalului Municipal Cluj-Napoca să doneze în contul: RO96TREZ21621F370100XXXX deschis la Trezoreria Cluj (Cod fiscal: 4547117).

Universitatea Babeș-Bolyai s-a implicat intens, încă de la începutul acestei perioade, în susținerea lor prin specialiștii care oferă sfaturi și servicii gratuite de consiliere psihologică, prin studenții care au lansat campanii preluate și extinse ulterior la nivel național, precum cele care vin în sprijinul persoanelor vârstnice prin realizarea și livrarea cumpărăturilor, prin campanii de donare de sânge sau strângere de fonduri pentru instituțiile aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus.

 

Sursa foto: Facebook/Spitalul Cinic Municipal

 

Ne poți asculta și aici: