Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Gradinița Parfum de Tei își închide porțile. Copiii vor fi repartizați la alte unități de învățământ

Grădinița Parfum de Tei de pe strada Horea din Cluj-Napoca se închide din luna septembrie.

Spațiul în care funcționa instituția de învățământ a fost retrocedat și trebuie eliberat. Până în momentul în care grădinița va fi mutată într-un sediu nou, aflat încă în construcție, copiii vor fi repartizați în alte unități din oraș.

„Grădinița nu mai poate funcționa pentru că este un spațiu al comunității evreilor, care nu a mai fost de acord cu închirierea în continuare a acestuia, a cerut evacuarea, motiv pentru care până se vor finaliza lucrările la noul spațiu care va fi vizavi de fosta întreprindere Libertatea, grupele au fost mutate în spații disponibile de la alte grădinițe. Copiii vor merge la Trenulețul Veseliei pe strada Decebal, în Grigorescu la grădinița Licurici sau la grădinița Căsuța Poveștilor. Nu rămân copiii pe dinafară, doar că vor fi mutați”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus.

La grădinița Parfum de Tei sunt înscriși aproape 150 de copii.

 

Ioana Pîrlea

 

Sursa foto: Gradinița Parfm de Tei

 

X
X
X