Hub pentru copiii din mediul rural: „E o șansă spre o educație de calitate.”

Un hub educațional a fost inaugurat în comuna Băișoara. Laboratorul amenajat de voluntarii JCI Cluj a fost dotat cu 18 PC-uri echipate complet, dar și cu ochelari de realitate virtuală.

                        

Pentru copiii din mediul rural o astfel de oportunitate asigură șansa spre o educație mai bună, adaptată cerințelor actuale.

A fost pus în practică un vis al nostru de a avea un cabinet info și pentru învățământul primar. Sunt convinsă că activitățile pe care le vor organiza în acest cabinet vor fi de folos copiilor, iar a pune bazele de la început e o șansă spre o educație de calitate în viitor”, a declarat Lucreția Presecan, director al școlii din Băișoara.

Întreaga comunitate clujeană a contribuit la proiect, spun voluntarii. Astfel au putut fi achiziționate obținem echipamentele necesare pentru această investiție.

Ne bucurăm că am reușit, cu ajutorul întregii comunități, să amenajăm acest hub pentru copii. Elevii pot testa aici diferite tehnologii utile în procesul educativ, dar la care nu au avut acces până acum. A fost o adevărată provocare să punem totul la punct în numai trei săptămâni, însă bucuria pe care am văzut-o în ochii copiilor a făcut să merite întregul efort și ne va alimenta cu energie pentru a continua acest proiect și în alte școli ”, a precizat Izabella Szakacs, proiect manager Tech It Out.

Campania de colectare de device-uri (PC-uri, laptop-uri, tablete) și strângerea de fonduri continuă pentru că voluntarii JCI vor să ajungă și în alte școli din județul Cluj cu alte echipamente, unele chiar inedite, precum imprimante 3D. De asemenea, ei vor să rămână aproape de aceste școli prin organizarea de workshop-uri tematice pentru copii, în viitorul an școlar.

Inițiativa e o continuare a proiectului Tech It Out, în cadrul căruia în ultimul an organizația clujeană a distribuit peste 100 de echipamente IT unor elevi din comunități defavorizate.

Ne poți asculta și aici: