În Florești, incidența cazurilor de Covid-19 se apropie de 1,5 la mia de locuitori. S-ar putea impune restricții

Numărul cumulat de cazuri de Covid-19 în comuna Florești, într-un interval de 14 zile, a ajuns la aproape 60.

Rata incidenței îmbolnăvirilor este, astfel, de 1,42 de cazuri la mia de locuitori, iar dacă se va atinge pragul de 1,5 se vor impune restricții.

În acest context, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis ca toate unitățile de învățământ din comună să treacă în sistem hibrid, la fel ca cele din orașele Dej, Gherla și Huedin.

Cea mai mare școală din Florești, „Gheorghe Șincai”, care are peste 900 de elevi și preșcolari, funcționează încă din septembrie conform acestui scenariu, iar până acum nu au fost consemnate cazuri în rândul copiilor sau al cadrelor didactice.

„Părinții au fost mai activi, au discutat cu învățătorii, cu diriginții, au întrebat ce înseamnă această situație și eu consider că noi, la școală, și în școli în general, prin faptul că luăm măsurile acestea foarte stricte și încercăm să nu ne abatem nici de la normele sanitare și nici de la cele de distanțare să reușim să-i ținem pe copii departe de această boală, dar și pe colegi. Dar dacă se va întâmpla, noi vom merge în online atunci când va fi cazul”, a declarat la EBS Radio Violeta Bonda, directoarea Școlii „Gheorghe Șincai”.

Peste 41.000 de persoane trăiesc în comuna Florești. În situația unei incidențe a cazurilor de Covid-19 de peste 1,5 la mia de locuitori, autoritățile pot dispune, spre exemplu, sistarea activității la interior a restaurantelor și cafenelelor.

 

Ovidiu Cornea

 

 

Ne poți asculta și aici: