Noul pod care traversează râul Nadăș va avea două benzi de circulație și o lungime de 62 de metri.

Proiectul va fi finalizat până cel târziu în luna mai a anului viitor. Pietonii și bicicliștii vor putea circula, însă, în curând, pe vechiul pod peste râul Nadăș care a fost deja consolidat și transformat în unul pietonal. Autoritățile au anunțat că aici lucrările au fost finalizate.
Proiectul care include cele două poduri de pe strada Porțelanului a demarat în primavara acestui an, cu lucrări de mutare a rețelelor și realizarea podului pentru pietoni, care include și piste pentru bicicliști.
Valoarea totală a investiției este de 5,7 milioane de lei.
Ovidiu Cornea


