Alex Benchea, primul alpinist român nevăzător care a reușit să ajungă pe Kilimanjaro, a vorbit la EBS Radio despre această performanță și ce a simțit atunci când a ajuns sus, în vârf.
Alex Benchea, cunoscut ca alpinistul „cu ochii albi” este student la Geografie și spune că și-a îndeplinit visul când a cucerit vârful Kilimanjaro – 5,895 de metri. Totuși, pentru tânărul curios, visul nu s-a sfârșit acolo.
Alex a început cu cățăratul indoor, apoi a ieșit pe munte. Și totul este foarte sigur pe munte spune tânărul, care și-a fixat un obiectiv, după ce a cucerit vârful Moldoveanu.
„Într-o zi mergeam cu antrenorul meu de escaladă spre sală și i-am spus așa: ‘Nu știu, oare este posibil în viața asta? Îmi doresc să escaladez trei munți importanți: Kilimanjaro, Mont Blanc și Elburs’”, a spus Alex Benchea.
De ce a făcut acest lucru, chiar dacă faptul că e nevăzător ar putea părea un impediment pentru multă lume?
„Mi-a plăcut întotdeauna să cunosc natura, să explorez natura. Mă face să mă simt liber și astfel mă cunosc și pe mine”.
Ascultați interviul pe care Alex Benchea i l-a acordat Ancăi Brășfălean.