Interviurile EBS | Bianca Balea: „E important ca cei mici să își înțeleagă rolul în societate pentru că atunci când vor crește vor veni cu idei”

Bianca Balea, cercetător în sociologie și antreprenor în educație, a vorbit la EBS Radio despre un proiect dezvoltat în premieră la Cluj și cum să facem să avem copii mai bine adaptați, mai stabili emoțional și mai inteligenți.

Bianca Balea a înființat prima școală din Cluj și Transilvania bazată pe principiile educației STEAM (Science, Technology, Engineering, the Arts and Mathematics).

E un loc în care copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani experimentează direct concepte din știință, tehnologie sau artă, meșteresc, creează propriile proiecte și lucrează în echipă. Toate, undeva, la distanță egală între învățare și joacă.

Copilul, spune Bianca Balea, trebuie implicat de mic în activități și trebuie lăsat să se descurce și singur.

 „E foarte important ca copiii să își înțeleagă rolul în societate. Dacă noi îi facem să înțeleagă acest lucru ei vor veni cu idei. Altfel apare momentul  acela în care părintele zice ‘acum e momentul să vii cu idei că ești mare’. Dar până în momentul respectiv părintele nu a făcut nimic astfel încât copilul să aibă inițiativă. Și se așteaptă ca la un moment dat, pe la 14 ani, să îi spună copilului, ‘ești destul de mare, fă ceva’. Dar până atunci, părintele l-a văzut pe copil ca pe un om lipsit de anumite puteri. Nu e corect față de copil. Copilul trebuie implicat încă de mic în activități și lăsat să se descurce singuri. Sigur că un adult trebuie să fie lângă copil, dar trebuie să se limiteze și să fac un pas în spate”, a spus Bianca Balea.

Ea spune că practica este imporantă, că cei mici au nevoie să vadă cum funcționează lucrurile, nu să le  „vadă” doar pe hârtie.

„Am terminat Liceul de Informatică, aveam 9 și 10 la matematică, dar de abia treceam clasa la fizică.  Pentru că îmi era foarte greu să înțeleg cum să desenez un circuit și nu o să uit niciodată când doamna profesoară de fizică a venit și mi-a spus: ‘pai Bianca, tu aici ai ars becul. Pe o foaie’. Mă uitam pe ea și nu înțelegeam ce bec am ars și cum l-am ars. Deci avem nevoie să vedem cum ardem becul, nu pe hârtie. Avem acest atelier de circuite care prinde foarte bine și la copiii mai mici și la copiii mai mari, în care testăm și aducem la urechile copiilor tot felul de concepte din matematică, din fizică, curenți, electricitate. Le place foarte mult și se minunează doar dacă pun un led pe o baterie și se aprinde ledul: ‘Uau, ce tare! Uite am reușit să fac asta’”, a mai spus Bianca Balea.

 

Urmăriți interviul integral pe care Bianca Balea i l-a acordat lui Adrian Ardelean

 

Ne poți asculta și aici: