Poet, prozator, dar și arheolog, Cătălin Pavel a vorbit la EBS Radio despre legătura lui cu Clujul, dar și despre modul în care cărțile îți arată cine ești.
Cătălin Pavel a vorbit și despre cărțile care l-au marcat în copilărie. Și și-a amitit că a citit povestirile lui Edgar Allan Poe poate mai devreme decât ar trebui. Dar…
„Nu știi ce o să descoperi în cărți. Cărțile îți pun în față nenumărate uși și le deschizi pe rând până când, dintr-o dată, te oxidezi mult mai intens sau reacționezi în tăietură proaspătă foarte violent cu ceva și atunci știi că asta ești. Ca atunci când ești testat de alergii la 50 de substanțe diferite, așa și cărțile care se perindă prin mintea ta testează încontinuu la ce reacționezi, cine ești. Și așa afli cine ești”, spune Cătălin Pavel.
Scriitorul a vorbit și despre ficțiune, respectiv despre ce oferă aceasta.
„Îți oferă senzația că toată incoerența și vacarmul din care este alcătuită ziua noastră se înnoadă la sfârșit în ceva, ceva care ține. Viața noastra nu rămâne destrămată, ci devine un covoraș de rugăciune, dacă mi se permite o foarte ciudată metaforă religioasă. Covorașele, în Islam, creează acest spațiu sacru”, a mai spus Cătălin Pavel.
Ascultați interviul integral pe care scriitorul Cătălin Pavel i l-a acordat lui Sabin Dăniță