Interviurile EBS | Eugen Vaida: „Monumentele sunt importante pentru dezvoltarea spirituală și culturală, dar și o resursă pentru creativitate”

Arhitectul Eugen Vaida a vorbit la EBS Radio despre cum pot fi salvate monumentele istorice aflate în stadii avansate de degradare, dar și despre importanța implicării comunităților în păstrarea identității culturale.

Când auzim de conceptul de ambulanță ne gândim automat la un echipaj medical care ne acordă ajutor în caz de urgență. Ei bine, și monumentele care se află într-un stadiu avansat de degradare au propria ambulanță.

„Funcționează după același principiu (ca o ambulanță normală, n.red.), doar că noi intervenim doar la fața locului și punem în siguranță acel monument. Este un proiect al societății civile întregi aș vrea să cred, pentru că sunt implicate foarte multe persoane din diferite medii – de la studenți și profesioniști la oameni care au doar tangențial de a face cu monumentele, dar care doresc să contribuie la dezvoltarea acestei țări și să salveze identitatea culturală”, a spus arhitectul Eugen Vaida, fondatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente.

Până acum, specialiștii au intervenit la biserici, conace, mori de apă ori halte CFR. Importantă este și susținerea pe care voluntarii o primesc din partea comunităților locale, a explicat Eugen Vaida la EBS Radio.

Monumentele au un rol important în păstrarea și dezvoltarea culturală și spirituală.

„Aceste monumente nu au fost niciodată văzute ca obiecte identitare ale culturii noastre, din păcate. Și din partea Uniunii Europene vine o presiune foarte mare de dezvoltare economică în jurul monumentelor istorice. Ei bine, dintr-o bisericuță de lemn nu prea poți să câștigi bani. Sunt câteva monumente importante care pot fi incluse într-un circuit, dar nu toate monumentele istorice pot produce un efect financiar. Ele sunt mult mai importante pentru dezvoltarea noastră sprirituală, culturală și sunt o resursă foarte bună pentru creativitate”, a mai spus Eugen Vaida.

16 intervenții a avut Ambulanța pentru Monumente în acest an. Specialiștii și voluntarii au intervenit, spre exemplu, la bisericile fortificate din sudul Transilvaniei, dar și la cele de lemn din Sălaj.

Aceștia au ajuns și în județul Cluj, unde au lucrat la o biserică de lemn, de sfârșit de secol XVIII, în localitatea Săliștea Nouă. În viitor, și bisericile din Săliștea Veche și Cășeiu ar putea fi salvate.

În România există peste 600 de monumente în paragină, dar fără intervenții de specialitate numărul acestora va crește.

„Vârful acestor degradări a monumentelor încă nu a fost atins, pentru că, de exemplu, avem multe învelitori de lemn care urmează să se degradeze. Și poate peste 5 ani vom avea un număr mult mai mare de monumente degradate. Din acest motiv este foarte important să ne implicăm”, a mai spus arhitectul Eugen Vaida.

 

Urmăriți interviul pe care arhitectul Eugen Vaida i l-a acordat Ioanei Pîrlea.

 

Ne poți asculta și aici: