Interviurile EBS I Alin Ușeriu: “Via Transilvanica ar putea fi un Camino al Transilvaniei”

Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social, a vorbit la Interviurile EBS Radio despre miza proiectului Via Transilvanica și crede că acesta are potential de brand de țară.

Via Transilvanica este un drum care uneşte. Pleacă de la Putna şi ajunge la Drobeta-Turnu Severin, iar, când va fi gata, va putea fi străbătut la pas sau cu bicicleta. Este un pariu al asociației Tăşuleasa Social, care de ani buni face lucruri bune pentru păduri: instruieşte voluntari, împăureşte terenuri.

“Este un drum de lungă distanță, care să acopere toate etniile din Transilvania și toate etajele istorice și sensul oficial (de deplasare, n.red.) este de la Putna, pentru că Obcinele Bucovinei sunt și ele dispuse într-un fel  așa mail lin, de la nord la sud și mai greu și mai abrubt de la sud spre nord”, a spus Alin Ușeriu la EBS Radio.

Fratele cunoscutului Tiberiu Ușeriu Via Transilvanica este de părere că Via Transilvania ar putea fi asemănat cu celebrul Camino de Santiago din Spania, una din cele mai vechi rute de pelerinaj din Europa.

“Noi ne imaginăm în fiecare zi acest drum, pentru că muncim în fiecare zi la el, muncim până ‘picăm în cap’ la el, pentru că este proiectul nostru care ne ocupă toată viața acum. Ne imaginăm și cum este pentru călător, să ajungi în Mehedinți, să ajungi în platoul Mehedinți, să ajungi la Dunăre, să ajungi acolo unde totul a început, unde romanii au intrat prima dată și la un moment dat  ei au dat numele Transilvania, credem că noi este cel mai frumos lucru”, a adăugat Alin Ușeriu.

Urmăriți, mai jos, interviul acordat de Alin Ușeriu Ancăi Brășfălean:

 

Ne poți asculta și aici: