Interviurile EBS | Mentalistul Cristian Gog: „Degeaba ai o pasiune dacă nu găsești metode prin care să o întreții”

Mentalistul Cristian Gog a vorbit la EBS Radio despre începuturile sale ca magician, despre cum a vrut să fie crupier pe un vas de croazieră, dar și despre lumea monedelor virtuale.

Cristian Gog a vorbit despre interesul pentru magie, pe care l-a avut de mic. „Nu am avut trusă de magie, dar făceam trucuri cu cărți în liceu. Și le făceam profesorilor mei, în cancelarie”, își amintește Cristian Gog.

Mentalismul l-a descoperit mai târziu, în  primul an de facultate, când a descoperit și internetul.

Lumea nu știa ce e mentalismul când el a început pe acest drum, dar asta a fost pasiunea lui.

„Eu sunt un om pasionat de ceea ce fac. Fiecare are un scop și are ceva în interiorul lui care îl determină să-și întrețină vie acea pasiune. Degeaba ai o pasiune, în orice domeniu, dacă nu găsești metode prin care să poți să o intreții, și aici apare inclusiv aspectul financiar. Dacă nu găsești metode de a monetiza pasiunea ta și de a face bani din ceea ce-ți place, vei fi nevoit să renunți și vei lucra altceva, se duce pasiunea”, spune Cristian Gog.

Acesta a mai vorbit despre faptul că își dorește să deschidă o școală de magie, dar și despre noua lui pasiune: să se uite la grafice.

Urmăriți interviul integral pe care mentalistul Cristian Gog i l-a acordat lui Angel Rusu

 

 

 

Ne poți asculta și aici: