Interviurile EBS | Mircea Barna, fost baschetbalist la „U”: „România nu este Germania, dar Clujul e privilegiat!”

Mircea Barna, fost baschetbalist al Universității Cluj, a vorbit la EBS Radio despre fuga în Germania în anul 1987, dar și cum se vede Clujul de acolo.

Mircea Barna a fost un baschetbalist emblematic al Universității Cluj, în anii ’70 și începutul anilor ’80. El a emigrat în Germania în anul 1987. La EBS Radio fostul sportiv a vorbit și despre modul în care vede el spiritul Universității, club care împlinește în acest an un veac de existență, dar și despre coechipierul lui de legendă, Horia Demian, al cărui nume îl poartă Sala Sporturilor.

Mircea Barna a povestit și despre momentul în care a decis să fugă, practic, din țară. „Cireașa de pe tort”, mușchiul țigănesc și portocalele.

„Ce a declanșat atunci cel mai mult plecarea? Eram pe Moților, acolo aveam biroul și într-o zi, vizavi, se dădea mușchi țigănesc… Am zis că mă duc și eu să cumpăr mușchiul țigănesc. Când ajung la coadă acolo, și erau vreo 15 oameni, s-a terminat. ‘Cum, doamnă, s-a terminat? Că, zic, acuma de 10 minute…’. Ei ce făceau, băgau sub tejghea… Și aud că la colț, pe Eminescu, se dădeau portocale. Și mă duc acolo – ‘S-a terminat!’”, povestește Mircea Barna.

Fiind în timpul serviciului, el s-a întors la birou, iar acolo, dintr-un difuzor, se auzea vocea lui Nicolae Ceaușescu, care ținea unul dintre discursurile lui despre România multilateral dezvoltată. „Era tabloul lui acolo în față și când am luat un dicționar din ală și am pușcat acolo…cred că dacă-l spărgeam… Și ăla a fost momentul în care am zic că plec”, a spus fostul baschetbalist.

La început practicant al fotbalului, în orașul natal, Mediaș, Mircea Barna a vorbit și despre cum a descoperit spiritul lui „U”: „Veneam la meciurile lui U tot la două săptămâni din Mediaș, cu tata, cu tatăl lui Titus Nicoară (baschetbalist, nb.red.) ;i cu mai mulí… Plecam duyminic ă la 6 dimineața și ajungeam seara târziu sau a doua zi, iar mama se întreba ce facem de la ora aceea până la ora meciului și după aceea. După meci, în drum spre casă ne opream la Luduș, pe deal și sărbătoream cu toții, era o atmosferă extraordinară. Mi-ar fi plăcut și tata să îi mai prindă pe Petru Emil, pe Ivansuc, dar s-a stins…”.

Mircea Barna revine mereu la Cluj, dar spune despre orașul de pe Someș că este unul privilegiat. Sigur, în comparație cu alte orașe din România.

„Eu am acum niște prieteni plecați din România, sași. Copiii lor au venit să studieze aici, unul studiază istoria, altul medicina. Se simt extraordinar în Cluj. Alții, care nu i-au învățat română nu au putut să vină aici și le reproșează – de ce nu m-ați învățat și pe mine românește ca să pot să studiez și eu în România. Dar oricum trebuie să facem o diferență între ceea ce este în Cluj și ce-i în Vaslui sau, știu eu, Alexandria. E o mare diferență. Suntem, din punctul ăsta de vedere, favorizați”, a mai declarat la EBS Radio Mircea Barna.

Totuși, traficul din orașul de pe Someș devine tot mai sufocant pe zi ce trece, constată acesta: „Tot mai greu e să vii dintr-un cartier înspre centru. În ultimii ani, în Nuremberg, cu așa ceva nu m-am confruntat”, a explicat el.

Pe de altă parte, Clujul dispune de o zonă cu obiective sportive, „în lanț”, BTarena, Sala Sporturilor „Horia Demian” – Bazinul de înot UTCN – Parcul Babeș (care include terenuri sportive, săli de sport și Bazinul de înot UBB) cum puține se întâlnesc în Europa, a mai spus Mircea Barna.

Ascultați aici interviul integral pe care Mircea Barna i l-a acordat lui Ovidiu Cornea

 

 

Ne poți asculta și aici: