Interviurile EBS | Oana Mîndruț, Life Education for All: „De ce să nu întindem o mână de ajutor dacă putem”

Oana Mîndruț, președintele Life Education for All, povestește la EBS Radio, cum a decis să lucreze cu copiii bolnavi și cât este de greu să fii voluntar în România.

Oana Mîndruț este unul dintre oamenii care s-au implicat activ în problemele comunității din Cluj. Alături de voluntari renovează și a renovat secții ale spitalului de Copii din Cluj. Lucrează cu copiii bolnavi internați în spitale și a făcut tot ce a putut pentru ca viața lor să fie mai ușoară.

Ea a renunțat acum câțiva ani la un job foarte bine plătit ca să lucreze cu copiii și să facă bine. La EBS Radio a povestit despre proiectele ei și despre cât este de greu să fii voluntar în România.

„Mie în fiecare zi îmi vine să renunț pentru că, știi când e greu,  în momentul în care dai de așa numiții oameni-instituții, oameni care, cumva, ocupă o funcție efemeră, dar fac tot posibilul să nu facă nimic mai mult decât le cere fișa postului. Poate nici atât. Și cum zic eu, că toată lumea mă întreabă care-i motto-ul – mi s-au schimbat multe de-a lungul timpului… acuma stăteam și mă gândeam câtă dreptate are Dalai Lama, care a zis așa: ‘Dacă nu poți să faci bine, măcar nu-i opri pe cei care pot sau ajută-i’…În România nu e ușor să faci bine, din păcate intervin orgolii, intervin supărări”, spune Oana Mîndruț.

E a vorbit și despre faptul că societatea trebuie să întindă o mână de ajutor, dar și despre faptul că Clujul are un potențial imens când vine vorba de implicare.

„Eu m-am săturat de întrebarea pe care mi-o pune foarte multă lume – Da de ce faci tu treaba statului? Nici nu știu ce să mai răspund la întrebarea asta pentru că sunt oameni care mă condamnă pentru asta și îmi spun că nu e normal să facem noi ceea ce nu face statul. Sunt oameni care nu dau bani pentru așa ceva pentru că îmi spun foarte clar că nu li se pare normal. Deci mă ajută în cu totul alte cazuri, unde probabil statul nu ar interveni…Și atunci le explic că, până la urmă, spitalul sau orice, e al nostru, al tuturor, e al comunității și de ce să nu întindem o mână de ajutor dacă putem. Și eu zic că Clujul are un potențial imens – și financiar, și din punct de vedere al voluntarilor, și al implicării. Și nu cred că se face suficient de mult”, a mai spus Oana Mîndruț.

Urmăriți aici interviul pe care Oana Mîndruț, președintele Life Education for All, i l-a acordat Gabrielei Buruian.

 

Ne poți asculta și aici: