Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Interviurile EBS | Teodora Cosman, artistă: „Fenomenul de la Cluj, cu pictori care vând foarte bine, este o excepție pentru România”

Teodora Cosman, absolventă a Universității de Artă și Design și doctorandă la Academia Regală de Arte Frumoase din Bruxelles, a vorbit la EBS Radio despre viața de artist în România, dar și despre „fenomenul” Cluj, respectiv pictorii deveniți cunoscuți și care vând foarte bine.

Practica picturală a Teodorei Cosman se bazează pe fotografii de familie și dezvăluie mecanismele imaginare de construire a memoriei personale și colective. Teodora coordonează, de asemenea, și o galerie privată de artă în Cluj.

Teodora Cosman, artistă plastică, face parte din generația Victor Man, Șerban Savu, Adrian Ghenie, cu care chiar a fost colegă de grupă. Ea spune că această generație a avut norocul să apară la momentul potrivit, în care România se trezea după anii de comunism.

„Fenomenul ăsta din Cluj, cu artiști foarte cunoscuți și care vând foarte bine, este o excepție pentru România și nu există cale de mijloc aici. În schimb acolo (la Bruxelles, n. red.) – pentru artiști e grea viața oriunde – există un loc în care fiecare artist poate să se integreze și nu numai la nivelul ăsta super fabulos la care ne gândim noi, ci există o nișă pentru fiecare. Există finanțări publice, există galerii”, a punctat Teodora Cosman.

Ea vorbește și despre artistul de la Bruxelles și cel din România și faptul că, în Belgia, fiecare facultate de artă are conexiuni cu galerii și își promovează studenții încă din timpul studiilor.

„În România e cu mult mai ușor să faci demersuri independente pentru că numai aceste demersuri există. Adică nu te poți baza pe stat sau pe vreo cale oficială ca să faci ceva în artă. Atunci numai prin mintea proprie și prin munca proprie și prin inițiativa proprie poți să reușești pui un proiect pe picioare și să încerci să-l realizezi”, spune Teodora Cosman.

Ascultați aici interviul integral pe care artista Teodora Cosman i l-a acordat lui Tudor Runcanu la EBS Radio:

 

 

Sursa foto: Arhiva personală

 

X
X
X