Virgil Mihaiu, scriitor și estet al jazzului, a vorbit la EBS Radio despre cum a scăpat acest gen muzical de cenzura comunistă și mesajul pe care îl mai poate transmite în secolul XXI.
Virgil Mihaiu, poet al grupului literar Echinox de la Cluj, scrie despre jazz și fenomenul acesta de la sfârșitul anilor 60. Este corespondent al celor mai importante reviste printre care Jazz Forum, din Varșovia și Down Beat, din Chicago.
Scrie literatură, critică literară și eseuri în majoritatea revistelor literare din România, fiind selectat după Revoluție într-o antologie a celor mai interesanți poeți din România, antologie publicată la Londra.
În România comunistă, una din principalele forme de rezistență prin cultură era festivalul de Jazz de la Sibiu. Jazzul, spune Virgil Mihaiu, a fost o formă de rezistență recunoscută ca atare.
„Din fericire, comunitatea jazzistică și-a menținut un statut aparte și am încercat diverese explicații, pe diverse paliere, unele ținând, prin comparație, de specificul artei muzicale. Pentru că dacă am fi comparat cu ce s-a întâmplat în timpul lui Stalin, în Rusia sovietică, acolo atacul principal era contra artelor subversive prin cuvânt. În primul rând se ataca tot ce ținea de literatură și de idei. Aici, la noi, prin forța împrejurărilor, datorită acestui cuplu nefast (soții Ceaușescu, n. red.) care decidea la vârf, total incult și total agramat, normal că la literatură și în poezie mai scăpau chestii ambiugue, adică era o artă mai ambivalentă, mai imprecisă, iar muzica, ce să mai vorbim, era totalmente abstractă și scăpa cel mai lejer de cenzură”, spune Virgil Mihaiu.
Profesor de estetică a jazzului, Virgil Mihaiu a vorbit și despre modul în care acest gen muzical s-a schimbat și diversificat de-a lungul timpului.
„E o muzică foarte plastică foarte adaptată la spiritul unei anumite epoci. Din cauza asta a și fost supranumită muzica secolului XX, pentru că, în fond, confluează în ea toate tendințele. Inițial s-a crezut că e o pură sinteză afro-americană pe filieră de blues. Cam așa a durat vreo 50 de ani percepția și inițial s-a crezut că e un fenomen para etnografic/etnologic. Dar cu timpul, fuziunea către muzica contemporană cultă s-a accentuat și din anii 50 s-au produs mai multe fenomene, între care și diversificarea lingvistică. Inițial a fost doar monopolul limbii engleze. Actualmente, grație intervenției bossa novei începând din 1958, când s-a emancipat brusc limba portugheză…după care fiecare țară și-a căutat o cale proprie și s-a întâmplat din nou fenomenul acela numit școală națională, care a existat în istoria muzicii la finalul secolului XIX”, a mai spus Virgil Mihaiu.
Urmăriți interviul integral pe care Virgil Mihaiu i l-a acordat lui Tudor Runcanu.
