Interviurile EBS | Voluntarii care vor să pună pe șine mocănița din Câmpia Transilvaniei

Ioana Lupa și Daniel Oltean au vorbit la EBS Radio despre voluntariat, salvarea unei linii de cale ferată îngustă și potențialul turistic al Transilvaniei.

O mică zonă din Transilvania ar putea fi valorificată prin readucerea la viață a unei linii de cale ferată îngustă, a cărei poveste începe acum mai bine de un secol.

Au descoperit-o mai mulți voluntari, care au și început demersurile pentru a putea readuce astfel călătoriile cu trenul cu abur în regiune. Au înfiițat o mică asociație – Mocănița Transilvaniei – și își propun acum să atragă finanțarea necesară pentru acest proiect ambițios.

„Cred că e e nebunie a noastră. Și e o nebunie mai ales pentru că vorbim despre un proiect de voluntariat și e foarte greu să găsim finanțare. Speranța la care ne-am gândit noi și înspre care mergem este cea a fondurilor europene, în parteneriat cu autoritățile locale, să lucrăm cu primăriile de pe traseu și cu Consiliile Județene din cele două județe”, a explicat Daniel Oltean.

De pe urma acestui proiect ar putea profita și oamenii din zonă. Localnicii le pot oferi curioșilor experiențe unice în propriile gospodării, iar micii producători își pot promova, în acest fel, preparatele.

„Vedem cumva un sat turistic, un sat în jurul mocăniței. Ne dorim să susținem cumva și afacerile locale. Cea mai autentică experiență ar fi cea de turism cu circuit închis, să vii să stai în casa omului. Ne-am gândit să îi ajutăm să repare o cameră, două, trei pentru turiști. Să fie ceva la o scară foarte mică, să nu îi incomodeze nici pe ei, să nu strice cumva energia satului, dar să le aducă un venit în plus”, a precizat Ioana Lupa.

Traseul mocăniței este unul spectaculos, cu tuneluri de vegetație și animale sălbatice.

„Traseul este precum o grădină zoologică. Foarte multe căprioare, iepuri, vulpi, fazani, dar am avut parte inclusiv de urși. Nouă ne-a plăcut foarte mult acest traseu și ne bucurăm de el de fiecare dată. În apropiere există și un castel – reședința de vară a familiei Teleki – care urmează să fie reabilitat și care ar putea fi inclus ca obiectiv pe traseul turiștilor”, a explicat Daniel Oltean.

În prezent, în zonă mai există 35 de kilometri de cale ferată îngustă – între Râciu, județul Mureș și Teaca, județul Bistrița-Năsăud. Însă aceasta are nevoie de reparații pentru ca mocănița să poată fi repusă pe șine.

„Starea liniei nu este foarte sigură. Ultima dată au fost schimbată acum 60 de ani și din acest motiv acum nu este sigur să circulăm cu mocănița pe linie. Ca soluție, noi am construit o drezină de care ne folosim când vrem să curățăm linia sau să prezentăm proiectul unor investitori ori unor oameni interesați”, a explicat Ioana Lupa.

Urmăriți interviul integral pe care cei doi voluntari ai asociației Mocănița Transilvaniei i l-au acordat Ioanei Pîrlea.

Ne poți asculta și aici: