Reprezentanții Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj lucrează la documentația necesară amenajării terenului din jurul pistei aeroportului, astfel încât să existe spațiu suficient de manevră dacă un aparat de zbor iese în afara acesteia.
Valoarea lucrărilor este estimată la aproximativ 113 milioane de lei, iar conducerea aeroportului speră ca investiția să fie finanțată în proporție de 98% din fonduri europene. Instituția pregătește deja documentațiile necesare realizării acesteia, însă proiectul trebuie să primească și avizul de mediu. Ulterior va fi întocmit proiectul tehnic și va trebui organizată o licitație pentru atribuirea lucrărilor.
Amenajarea spațiului din jurul pistei este necesară, a spus la EBS Radio directorul instituției, David Ciceo, pentru sporirea siguranței în cazul ieșirii unei aeronave de pe pistă. Un astfel de incident a avut loc la Cluj în urmă cu mai bine de patru ani.
„Reglementările impun ca terenul din jurul pistei, pe o anumită distanță în lateral și în capetele pistei, să aibă o anumită capacitate portantă, astfel încât dacă o aeronavă iese din pistă la aterizare, să nu fie un accident grav. În 2016, în ianuarie, o aeronavă a ieșit din pistă spre oraș, la aterizare. Nu a fost vina aeroportului, din fericire nu a fost avariată aeronava si nici un pasager nu a pățit nimic. Se pot întampla astfel de incidente”, spune David Ciceo.
Extinderea pistei așteaptă devierea Someșului
David Ciceo a precizat că proiectul de extindere a a pistei de decolare-aterizare este întârziat din cauza pandemiei de COVID-19. În plus, e așteptată în continuare finalizarea devierii râului Someș.
„Devierea râului Someș a început, este deviat spre oraș, este deviat spre Apahida, a rămas porțiunea din mijloc care ne interesează. Imediat ce se face devierea râului Someș, noi vom continua cu extinderea pistei. Bineînțeles că în urma acestei crize și a scăderii traficului, a scăderii veniturilor, foarte multe investiții s-au amânat, dar continuă dezvoltarea. Considerăm că în aproximativ patru ani vom ajunge din nou la 3 milioane de pasageri”, a explicat directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj.
Pista de decolare-aterizare a Aeroportului Internațional din Cluj ar urma să fie extinsă la 3.500 de metri. În prezent, aceasta are 2.100 de metri.
Darian Sacalis
(Foto: Aeroportul Cluj)