Numărul apelurilor la Peditel a crescut în timpul pandemiei. Părinții s-au ferit să-și ducă copiii la spital

Părinții din toată țara au preferat să apeleze la sfaturile oferite de medici prin telefon în ultimele luni.

Serviciul de sfaturi medicale pediatrice prin telefon Peditel -1791, a fost luat cu asalt de părinții copiilor bolnavi în timpul pandemiei de Covid-19. Serviciul, care funcționează de la Cluj, este gratuit și funcționează nonstop.

Cele mai multe telefoane la Peditel, în timpul stării de urgență, au fost din zonele „roșii” ale României.

„Cele mai multe apeluri le primim din zonele unde au fost înregistrate cazuri cu coronavirus, adică Suceava şi Bucureşti”, spune medicul pediatru Monica Pintican.

Astfel, dacă anul trecut erau în medie 180 de apeluri pe zi în această perioadă, acum numărul lor a crescut până la 250. De la începutul anului şi până acum peste 30.000 de părinţi au sunat să ceară ajutorul medicilor.

„A crescut numărul de apeluri şi în speţă şi numărul de medici care asigură permaneţa la Peditel, aşa că noi avem acum nevoie de ajutor”, a declarat Cristina Grigore, coordonatorul serviciului Peditel.

Oricine poate ajuta acest serviciu care funcționează gratuit, donând 2 euro pe lună la numărul 8845 cu mesajul DOCTOR. În acest fel poate fi ajutat un copil să aibă asistenţă medicală pediatrică gratuită nonstop.