Orele de vârf, aerisite pe Aeroportul Cluj, după reluarea zborurilor: “Vor fi jumătate din pasageri, în același timp, pe aeroport!”

Aeroportul clujean, dar și celelalte aerogări din țară, vor reduce considerabil îmbarcările și procesarea pasagerilor la orele de vârf, după reluarea curselor regulate. Este o măsură cu privire la care toate aeroporturile din țară s-au pus de acord, pentru a putea asigura măsurile de distanțare socială la parcurgerea formalităților pe care aceștia le au de urmat, a declarat, pentru EBS Radio, directorul aeroportului Cluj, David Ciceo, președinte al Asociației Aeroporturilor din România. 

Se vând bilete, nu se știe când se va zbura

Majoritatea companiilor aeriene care operează pe Aeroportul Internațional din Cluj au început vânzarea de bilete pentru curse care ar putea fi operate după 1 mai, dar toate așteaptă deciziile statelor cu privire la ridicarea sau prelungirea restricțiilor aviatice, potrivit directorului aeroportului clujean. Acesta a amintit că restricțiile pentru zboruri spre unele țări expiră în 28 aprilie și încă nu se știe dacă acestea vor fi prelungite sau nu. “Cel mai sigur este după 15 mai, dar este posibil dacă nu se prelungesc restricțiile și după 1 mai să avem (zboruri, n.red.)”, a precizat David Ciceo, pentru EBS Radio.

“Mai puțini pasageri în aeroport, la orele de vârf!”

În momentul reluării zborurilor, acestea vor fi însă eșalonate pe parcursul întregii zile, astfel încât orele de vârf, care reprezintă “un parametru foarte important pentru aeroporturi, în funcție de care sunt și proiectate acestea”, să fie mai aerisite.

Ce înseamnă asta?

“Mai puțini pasageri în același timp în aerogară. Va dura mai mult îmbarcarea, va trebui să eșalonăm anumite zboruri. Noi înainte de criză, dimineața între orele 6-8 prelucram aproximativ 1.500 de pasageri… Nu va mai fi posibil! Intuitiv, capacitatea de procesare din aeroport va scădea la 50%, pentru orele de vârf, și va trebui să eșalonăm mai bine în timpul zilei zborurile”, ne-a declarat David Ciceo, totodată directorul Asociației Aeroporturilor din România. Asociația cuprinde cele 17 aeroporturi din România. “Toate aeroporturile din țară vom impune aceste măsuri, pentru că sănătatea este pe primul loc”, a adăugat David Ciceo.

Operațiunile de procesare a pasagerilor includ formalitățile de check-in, control de securitate și verificarea pașapoartelor.

Două destinații, operate acum la Cluj

În acest moment, la nivelul Ministerului Transporturilor există mai multe grupuri de lucru pe diferite tematici de interes după reluarea zborurilor, cum ar fi inclusiv distanțarea socială în interiorul aeronavelor. Pe lângă acestea, pe Aeroportul Internațional din Cluj s-au luat deja măsuri precum distanțarea în zonele de check-in, iar la nivelul Asociației Aeroporturilor există propuneri pentru măsuri suplimentare, în momentul reluării zborurilor, precum curățenie mai frecventă, măsurarea temperaturii la fiecare pasager – lucru care, potrivit lui David Ciceo, se aplică și acum la Cluj. De asemenea, companiile aeriene și cele de handling vor avea responsabilitatea propriilor măsuri.

În acest moment, de pe Aeroportul Internațional din Cluj se efectuează două zboruri săptămânale spre Malmo, Suedia și un zbor spre Dublin, Irlanda.

 

Ovidiu Cornea