Pași transformați în prima ambulanță socială din Transilvania. Record la Walking Month

Aproape 980 de milioane de pași în scop caritabil. Este performanța reușită de participanții ediției din acest an a proiectului Walking Month.

Împreună, participanții au strâns fonduri pentru a achiziționa prima ambulanță socială din Transilvania, o unitate mobilă care va ajunge în comunitățile defavorizate din mediul rural.

„Împreună, participanții au strâns suma de 420.000 de lei. Este totalul donațiilor pe care le-au făcut pentru achiziționarea și punerea în funcțiune a primei ambulanțe sociale din Transilvania. Acest vehicul a fost deja comandat, a sosit în România și în acest moment este în plin proces de echipare și de dotare pentru a putea să funcționeze. Va fi un serviciu acreditat care va călători în comunitățile izolate pentru a-i ajuta pe oameni în mai multe situații: consultații de medicină primară, asistență socială, consultanță juridică și ajutor în colaborarea cu instituțiile statului”, a declarat Andrei Aroneț, responsabil de comunicare în cadrul campaniei.

Echipa de pe primul loc, formată din doi specialiști IT, un ospătar și un contabil, a reușit să facă în 30 de zile peste 6,7 milioane de pași.

La nivel individual, locul I a fost câștigat de o asistentă medicală, care a reușit să bată toate recordurile, înregistrând peste 2 milioane de pași în cele 30 de zile de concurs.

Pentru Livia, efortul a fost imens, însă și motivația pe măsură.

„Au fost multe ore de mers, multe ore de alergat. Pentru mine este cel mai potrivit concurs, este concursul meu de suflet. Adevărul este că am alergat și am mers multe ore, în fiecare zi, de dimineața până noaptea. Trebuie să aloci timp, dar trebuie să te motiveze asta. Pe mine mă face fericită faptul că proiectul a reușit”, a declarat pentru EBS Radio Livia Szigyarto.

Proiectul Walking Month a început ca o competiție internă într-o companie de IT din Cluj, iar ulterior a fost extins pentru ca orice persoană interesată să se poată implica. Participanții sunt încurajați să adopte un stil de viață sănătos și, în același timp, să facă pași în scop caritabil.

La edițiile anterioare, cei implicați în proiect au strâns bani pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii, pentru programe de terapie dedicate copiilor cu dizabilități neuromotorii, pentru un taxi comunitar, dar și pentru susținerea sportivilor paralimpici.

Materialul difuzat la EBS Radio

 

Ioana Pîrlea

 

Sursa foto: pixabay.com

 

Ne poți asculta și aici: