Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Pentru cei mari și cei mici. Opera din Cluj și Teatrul „Puck” va invită la spectacole online

Opera Națională Română din Cluj-Napoca și Teatrul de Păpuși „Puck” își țin publicul aproape, atât cât este permis în aceste zile. Cele două instituții pregătesc vizionări online pentru melomani și cei mici, care au nevoie de povești.

Opera Română din Cluj-Napoca și-a suspendat spectacolele, dar le oferă melomanilor înregistrări online cu piese din repertoriu propriu.

Astfel, spectacolul Zorba va fi difuzat online, vineri, de la ora 18.00. Apoi vor urma Elixirul Dragostei, Macbeth și La Traviata.
Fiecare înregistrare va fi accesibilă timp de 20 de ore de la momentul postării pe siteul instituției.

Teatrul „Puck” le să întâlnire copiilor pe Youtube

Pentru micii spectatori care acum stau acasă, Teatrul de Păpuși „Puck” va oferi în perioada următoare posibilitatea de a urmări pe YouTube poveștile preferate.

În fiecare săptămână va putea fi vizionat atât un spectacol realizat la teatrul de păpuși din Cluj, arât de secția română, cât și de la secția maghiară.

Miercuri, 18 martie, între orele 10.00 și 12.00, respectiv 18.00 și 20.00, copiii, alături de frățiori, părinți și bunici șunt așteptați să urmărească pe canalul de Youtube a Teatrului „Puck” spectacolul „Pinocchio“, după Carlo Collodi, în scenariul și regia lui Călin Mocanu.

De asemenea, reprezentația va mai putea fi urmărită și vineri, 20 martie, precum și duminică, 22 martie, tot între orele 10.00 și 12.00, respectiv 18.00 și 20.00.

În plus, joi, 19 martie și sâmbătă, 21 martie, între 10.00 -12.00 și 18.00 – 20.00, va putea fi vizionat gratuit „Mimorózart“, un spectacol non-verbal care li se adresează atât copiilor de peste patru ani, cât şi publicului adult, având la bază lucrările lui Joan Miró şi muzica lui W. A. Mozart, un proiect realizat de echipa de la secţia maghiară.

În săptămânile următoare vor fi disponibile și alte spectacole din repertoriul Teatrului de Păpuşi „Puck”.

 

X
X
X