Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Persoane sosite la Cluj din Bergamo, în carantină la domiciliu timp de 14 zile

136 de persoane care au ajuns, duminică seară, pe Aeroportul Internațional din Cluj de la Bergamo, un oraș din regiunea Lombardia, în care au fost confirmate numeroase cazuri de coronavirus, vor rămâne la domiciliu, în condiții de carantină, timp de 14 zile.

Acestea nu prezentau semne ale bolii, însă autoritățile au decis să aplice măsura în cazul tuturor persoanelor asimptomatice care ajung în oraș din zonele italiene afectate de acest virus.

Cei care manifestă simptome vor fi internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj. În plus, autoritățile au început amenajarea a două noi spații suplimentare, în cazul în care va fi nevoie pentru un număr ridicat de persoane suspecte de coronavirus, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

“Unul dintre aceste spații este într-o clinică medicală, iar altul într-o unitate militară. După ce finalizăm procesul de igienizare și amenajare, le vom face publice. Acestea vor putea asigura carantinarea pentru aproximativ 100 de persoane în condițiile specifice impuse de protocoalele medicale. Parțial vor fi funcționale din această săptămână, iar în totalitate probabil de săptămâna viitoare”, a precizat, pentru EBS Radio, prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean. El a mai spus că cei care ajung în țară cu mașina sau cu trenul sunt consultați la graniță.

De asemenea, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu s-a asigurat accesul separat al celor care sosesc din regiunile Lombardia și Veneto, urmând ca doctorii să evalueze datele și parametrii medicali ai călătorilor.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a anunțat că românii care vor veni din 10 localități din Italia, în care au fost confirmate cazuri de coronavirus, vor fi plasați obligatoriu în carantină, în spații special amenajate, pentru o perioadă de 14 zile. Acestea sunt Codogno, Fombio, Maleo, Betonico, Casalpusterlengo, Castiglione d’Adda, Castelgerundo, Terranova dei Passerini, San Fiorano Cei și Somaglia. Regiunile cele mai afectate din Italia sunt Lombardia și Veneto, unde au fost înregistrate, până acum, peste 150 de cazuri și 3 decese.

 

Sursa foto: https://www.facebook.com/PrefecturaCluj/

 

X
X
X