Peste 6.400 de firme clujene au cerut șomajul tehnic pentru aprilie, în primele opt zile din mai, dublu față de cererile formulate în întreaga lună anterioară

Peste 6.400 de firme din județul Cluj au solicitat până vineri, 8 mai, sprijinul financiar de șomaj tehnic aferent lunii aprilie, pentru aproximativ 30.000 de angajați. Și asta în doar opt zile de când au putut face acest lucru.

În comparație, în întreaga lună trecută, numărul solicitărilor aferente celei de-a doua jumătăți a lunii martie (starea de urgență fiind declanșată în 15 martie) au venit de la peste 3.100 de firme, pentru 22.000 de salariați, potrivit evidențelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj. Sunt firme care au depus cereri pentru 2-3 angajați, dar și unele care au adresat solicitări pentru zeci sau chiar sute de salariați.

Plățile pentru solicitările aferente lunii martie au fost finalizate săptămâna trecută, iar joi au început plățile aferente lunii aprilie:

“Deja am plătit pentru 603 agenți economici și 5.400 de persoane. Era de așteptat că pentru aprilie vor veni mai multe firme, pentru că mai multe firme au apelat la șomaj tehnic începând din 1 aprilie. Au fost firme care pentru 2-3 zile (din luna martie, n.red.) nu au apelat la șomaj tehnic, ci au început din 1 aprilie, pentru că e lună întreagă. Deci la firme, avem aproape dublu”, a spus pentru EBS Radio purtătorul de cuvânt al AJOFM Cluj, Ciprian Boșca.

Cererile pentru șomaj tehnic pentru luna precedentă se pot depune până la finalul lunii în curs.

Salariații aflați în șomaj tehnic beneficiază de o indemnizație de șomaj de 75% din salariu, însă subvenția acordată de stat nu poate depăși 75% din salariul mediu brut național, ceea ce înseamnă o sumă netă de 2.381 de lei.

Banii sunt virați în contul angajatorului, care îi livrează angajaților.

Ovidiu Cornea

Foto Arhivă