Primăria Cluj cere urgentarea obținerii avizelor pentru Centura Metropolitană

Până în acest moment, au fost obținute mai puțin de jumătate dintre avizele necesare demarării proiectului. Centura Metropolitană va avea 38 de kilometri.

Obținerea avizelor este importantă în vederea utilizării banilor europeni pentru realizarea centurii, respectiv 150 milioane de euro, până la data de 31 decembrie 2023. În cazul în care acesta nu este gata până la data de mai sus autoritățile vor pierde finanțarea europeană.

În acest sens, toți cei care trebuie să avizeze proiectul au avut o întâlnire de lucru la Prefectura Cluj. Potrivit primarulul Emil Boc, din cele 32 de avize necesare au fost obținute până acum 14.

Primăria Cluj-Napoca a pregătit, în exercițiul financiar 2014-2020, proiecte pentru finanțare din fonduri europene în valoare totală de peste 420 milioane euro, aici fiind inclusă și Centura Metropolitană. Acest drum de mare capacitate va porni din Gilău și se va conecta, în zona Bulevardului Muncii, cu centura Vâlcele – Apahida.

Primăria Cluj-Napoca și-a asumat cheltuielile necesare realizării studiilor şi documentaţiilor necesare, pentru a debloca acest proiect, iar în octombrie anul trecut a fost predat studiul care a cuprins opt variante de traseu studiate.

 

Ne poți asculta și aici: