Primele două tramvaie cumpărate cu bani europeni ar putea circula la Cluj de luna viitoare. Unul a fost preluat deja de către CTP

Primele două din cele 24 de tramvaie cumpărate de Primăria clujeană cu bani europeni ar putea circula pe străzile orașului de luna viitoare.

Deși initial șase tramvaie urmau să fie livrate până în vară, un prim mijloc de transport în comun achiziționat cu fonduri comunitare a sosit zilele acestea la Cluj. Acesta va parcurge în intervalul următor procedurile de testare pe traseu și recepția.

Un al doilea tramvai va ajunge în cursul lunii la Cluj, iar reprezentanții CTP vor încerca punerea în circulație, simultan, a ambelor autovehicule, asta și în funcție de evoluția măsurilor cu privire la combaterea pandemiei, a declarat pentru EBS Radio directorul companiei, Liviu Neag. Noile tramvaie sunt produse în România, la Arad, și integrează componente de fabricație germană.

„În componența lui are, pe lângă componente produse în România și componente produse în Germania, de exemplu partea de rulare, motoarele electrice și alte surse de acționare electrică. Este un tramvai care răspunde nveoilor actuale și are toate dotările de ultimă generație ale tramvaielor care se produc în Europa, adică cu podea joasă, cu informare călători, cu camere video, aer condiționat, locuri pentru cărucioare, pentru persoane cu dizabilități, cu trapă”, a spus Liviu Neag.

Informația cu privire la sosirea primului tramvai cumpărat cu bani europeni la Cluj a fost publicată recent de Media9.ro.

Fiecare nou tramvai are o capacitate de aproape 300 de locuri, dintre care 36 pe scaune, spune Liviu Neag. Fiecare costă 1,9 milioane de euro, fiind achizițioante printr-un program cu finanțat din fonduri europene, care include achizița a 24 de tramvaie, 50 de troleibuze și 30 de autobuze electrice.

Flota de tramvaie a CTP numără acum 22 de garnituri, dintre care 10 moderne.

LE – Flota CTP numără peste 20 de garnituri de tramvai, cele mai noi fiind cele 4 autovehicule de producție poloneză puse în circulație în 2012.

Ovidiu Cornea

 

Foto: Arhivă