Restaurantele și cafenelele se redeschid și la interior, începând din 1 septembrie

Restaurantele și cafenele se pot redeschide din toamnă, dar nu peste tot. Măsura adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență se aplică în județele unde incidența cazurilor de coronavirus este mică.

„Discuțiile cu reprezentanții HoReCa au fost despre o masă da, o masă nu, pentru a nu avea probleme cu distanțarea. Am discutat și creșterea numărului de persoane la o masă de la 4 la 6, dar păstrând aceeași distanță, precum și faptul că unitățile hoteliere îi pot primi în interior, pentru o masă, pe toți cei cazați, indiferent de zona în care se află acel hotel. În hotărârea CNSU s-a specificat că vor fi deschise restaurantele în localitățile unde avem o incidență (a infectării cu SARS-CoV-2, n.red.) de sub 1,5 la mia de locuitori. Pentru cei cazați în hoteluri acest indice nu se aplică, indiferent de zonă”, a explicat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

În schimb, se menține decizia privind suspendarea activităţii cluburilor, discotecilor şi a barurilor în interiorul clădirilor.

De asemenea, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor și sălilor de spectacole sau de concerte este permisă, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

În plus, din 1 septembrie va crește și numărul de persoane care pot participa la evenimente private, la 50 în spațiu închis, respectiv 100 în spațiu deschis, potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

 

Sursa foto: pixabay.com

Ne poți asculta și aici: