Să dăm o nouă viață hainelor – prin proiectul Reclothing

 

Organizația JCI Cluj trage un semnal de alarmă față de obiceiurile noastre de consum și ne propune să dăm o nouă viață hainelor. Ideea tinerilor voluntari vine în contextul în care industria textilă se situează pe locul al doilea în topul celor mai mari poluatori din lume. Proiectul ReClothing își propune crearea unui cadru de conștientizare, dar și oferirea unor soluții pentru a reduce risipa. 95% din deșeurile textile ar putea fi refolosite, repurtate sau reciclate.

Statisticile ne indică faptul că o persoană cu venituri medii cumpără cu până la 60% mai multe articole de îmbrăcăminte față de acum 15 ani. Mai mult, în acea vreme hainele erau păstrate pentru o perioadă de timp de două ori mai lungă decât în prezent.

“Vrem să îi încurajăm pe oameni să cumpere mai puțin și mai de calitate, să recondiționeze hainele de care s-au plictisit și să vândă sau să doneze produsele de care nu mai au nevoie. Datele pe care le avem ne indică faptul că femeile, de exemplu, poartă mai puțin de o tremie din hainele pe care le dețin”, spune Ovidiu Lădar, membru JCI.

Inițiativa ReClothing include 3 componente: o campanie de awareness, acțiuni de colectare haine, dar și evenimente punctuale precum târguri.

Prima acțiune din cadrul proiectului e un târg de haine. Acesta are loc în 20 și 21 iulie, în parcul care aparține de centrul comercial din Gheorgheni (Iulius Parc), unde voluntarii vor să demonstreze întregii comunități că hainele care au avut înainte un alt proprietar merită o a doua șansă.

“Prin această campanie ne propunem și să facem fapte bune. Banii pe care îi vom strânge la târg vor merge pentru Tech It Out, un alt proiect al organizației, prin care ne propunem să dotăm cu echipamente IT școlile din mediul rural. Iar hainele rămase, precum și cele pe care le vom primi prin donații, le vom redirecționa spre comunități mai puțin norocoase”, a explicat Ovidiu Lădar.

Ne poți asculta si aici: