Situația epidemiologică nu impune încă purtarea măștii în piețele în aer liber din Cluj

Obligativitatea purtării măștii în anumite spații publice nu a fost luată încă la Cluj, unde situația epidemiologică este ținută sub control, potrivit autorităților.

Decizia de purtate a măștii de protecție pe nas și gură este valabilă doar pentru anumite spații deschise în care se desfășoară evenimente publice și este recomandată și în stațiile de autobuz aglomerate. Măsura ar putea fi extinsă, însă, la recomandarea Direcției de Sănătate Publică.

„Obligativitatea purtătii măștii în acest moment este la evenimente publice de orice natură care se organizează în exterior, la serbări publice și la toate evenimentele cu caracter religios. Am solicitat și am primit de la unitățile administrativ teritoriale o anliză pe anumite locații. Dacă se constată din anchetele epidemiologice că în acele locuri sau categorii de locații exită posibilitatea de transmitere sau am avut cazuri de genul acesta, sigur că putem institui și extinde obligația de purtare de măștii și în alte zone, cum ar fi piețe, târguri sau locuri de așteptare”, a declarat la EBS Radio prefectul Mircea Abrudean.

În piețele care funcționează în sistemul halelor agroalimentare, dar și în piețele volante din oraș purtarea măștii este obligatorie.

 

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: