Starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile, fără restricții suplimentare

Starea de alertă va fi prelungită în România cu încă 30 de zile, pentru a șasea oară, având în vedere că numărul cazurilor de Covid-19 continuă să crească.

Măsura va intra în vigoare de sâmbătă, fără să fie aduse măsuri și restricții suplimentare față de cele deja adoptate de Guvern.

În schimb, sunt cuprinse deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență referitoare la Ziua Națională și alegerile parlamentare.

În privința festivităților de 1 decembrie, acestea se vor desfășura cu cel mult 400 de persoane în Capitală și 100 în municipiile reședință de județ, însă fără participarea publicului larg.

În cazul alegerilor parlamentare din 6 decembrie, purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în secțiile de votare, va trebui păstrată o distanță de cel puțin un metru între persoanele care își exercită dreptul la vot, se va măsura temperatura la intrare și se vor dezinfecta spațiile înainte și după votare.

 

Ne poți asculta și aici: