Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Știință | Cercetătorii de la UBB au arătat că Gargantuavis era un dinozaur carnivor

O echipă de cercetători din Germania, România și Belgia au reușit să demonstreze că Gargantuavis nu era o „pasăre” de mari dimensiuni, ci un dinozaur.

„Pasărea” Gargantuavis comparată cu un om de 1,8 metri.

 

Descoperirea genului Gargantuavis în „Insula Hațeg” din Transilvania, a dus la o nouă teorie privind această specie, despre care se credea că este o „pasăre” gigantică.

Gargantuavis fusese semnalat până acum doar în Europa Occidentală și se credea că este o „pasăre” de mari dimensiuni, dar fără capacitatea de a zbura.

Potrivit cercetătorilor, la sfârșitul Cretacicului, cu aproximativ 70 de milioane de ani în urmă, Europa era în cea mai mare parte acoperită de apele Oceanului Tethys, iar zonele de uscat din actuala Transilvanie făceau parte dintr-un arhipelag al acestui ocean, în care așa-numita „Insulă Hațeg” era parte componentă, cu o suprafață estimată la ca. 80.000 de kilometri pătrați.

„Este cunoscută la nivel mondial în principal datorită dinozaurilor pitici, descriși pentru prima dată de baronul Francisc Nopcsa la sfârșitul secolului 19. Până la descoperirea din țara noastră, se considera că Gargantuavis este o ‘pasăre’ care a viețuit în aria actualelor țări Franța și Spania, în urmă cu aproximativ 70-75 de milioane de ani”, arată cercetătorii clujeni.

Această „pasăre” și-ar fi pierdut capacitatea de a zbura din cauza izolării într-un mediu insular. Mărimea acesteia era comparabilă cu cea a unui struț actual. Totul, până la descoperirea fosilei în zona Hațegului. Aceasta a fost descoperită în localitatea Nălaț-Vad, în apropiere de Hațeg, județul Hunedoara, unde apar la suprafață depozite continentale de origine fluvială cretacic superioare, de aproximativ 70 milioane ani.

Noua descoperire arată pentru prima dată că acest animal a trăit și în afara Franței și Spaniei.

Cel mai complet pelvis de Gargantuavis cunoscut până la ora actuală.

 

Mai mult, spun cercetătorii, noua descoperire atestă faptul că dacă Gargantuavis derivă dintr-un strămoș zburător, acest animal și-a pierdut capacitățile de zbor înainte de formarea Arhipelagului European.

„Acest fapt ne-a determinat să considerăm că Gargantuavis a avut un strămoș cu rădăcini vechi de aproximativ 100 de milioane de ani în urmă, ajungând relativ târziu în Transilvania”, au mai arătat cercetătorii.

Din echipa de cercetare au făcut parte Gerald Mayr de la Institutul de Cercetare Senckenberg și Muzeul de Istorie Naturală din Frankfurt, Vlad Codrea și Marian Bordeianu de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Alexandru Solomon de la Muzeul Județean Mureș, care este afiliat și la UBB Cluj-Napoca, respectiv Thierry Smith de la Insitutul Regal Belgian de Științele Naturii din Bruxelles.

 

Sursa foto: Dinopedia

 

X
X
X